Spread the love

Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului- Județul Constanța, Instituția Prefectului- Județul Tulcea și Consiliul Județean Constanța organizează un eveniment maraton de zece zile pentru aniversarea a 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă.

Evenimentele organizate cu acest prilej au debutat joi, ora 11:00, cu o ceremonie militară comună de depunere de coroane la Monumentul Independenței Tulcea și de aprindere a Flăcării „Spiritul Dobrogean”. Ulterior, a avut loc prezentarea volumului „Dobrogea, edificii cu mozaic – credința, cultura, cetatea” la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, iar de la 14:00 s-a desfășurat Festivitatea solemnă de semnare a Protocolului între Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Instituția Prefectului Județul Constanța privind organizarea Zilei Dobrogei.

Momentele de sărbătoare au fost acompaniate de expozițiile „Arme și accesorii din colecția de artă orientală” și Constantin Găvenea „Litografii și acuarele” iar ansamblul „Baladele Deltei” a susținut un spectacol dedicat Zilei Dobrogei la Sala Polivalentă.

Vineri, centrul festivităților s-a mutat la Constanța. De la ora 11:00, Colegiul Prefectural s-a reunit în ședință festivă comună. La eveniment au participat reprezentanți ai minorităților naționale din administrația publică dobrogeană, ocazie cu care a fost  acordată distincția de onoare „Recunoștința Dobrogenilor”. De asemenea, au mai participat parlamentarii social-democrați George Vișan și Ștefan Mihu și deputatul PRO România, Mircea Banias, dar și conducătorii structurilor de forță din județ, precum ISU Dobrogea, IPJ Constanța, Jandarmeria ș.a.m.d.

Totodată, au mai fost prezenți sau au ținut discursuri prefectului județului Tulcea, Lucian Furdui, Ali Șenol – subprefect Constanța din partea minorității turce, Ali Izet – inspector șef ITM Tulcea, minoritatea turcă; Annemarie Maria-Czernak – Arhivele Naționale, Serviciul Județean Constanța ș.a.m.d. Ceremonia s-a încheiat cu un moment artistic oferit de elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.

În calitate de gazdă, prefectul Dumitru Jeacă a avut cuvântul de deschidere:

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a punctat faptul că nu a existat și nu va exista vreo barieră între dobrogeni.

„După ce, anul trecut, la 140 de ani de la reunirea Dobrogei cu România, CJC și CJT au încheiat un act de promisiune civică. Anul acesta, continuăm să sudăm parteneriatul dintre cele două județe. Salutăm inițiativa prefecturii Constanța și prefecturii Tulcea de a încheia un protocol de colaborare pentru a încununa parteneriatul dintre cele două județe. Dobrogea este recunoscută ca fiind regiunea în care conviețuiesc în pace cele mai multe etnii, indiferent de religie, cultură, suntem alături ori de câte ori a fost nevoie. Nu am fost și nu vom fi altceva decât dobrogeni, oameni care se respectă și se vor respecta întotdeauna. Nu a existat și nu va exista vreo barieră între noi. Sunt mândru că sunt dobrogean și văd în această sală oameni de toate felurile, care simt ca dobrogeni. Vă asigur că, în calitate de președinte al CJC, voi fi întotdeauna un partener pentru dumneavoastră!”, a spus Țuțuianu.

CITEȘTE ȘI:

Decebal Făgădău

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a mulțumit fostului senator, Christian Gigi Chiru, care a avut inițiativa legislativă în acest sens:

Începând cu ora 15:00, meșteșugari, purtători de obiceiuri populare și producători agricoli dobrogeni vin la târgul „Dobrogea, un festival de obiceiuri, tradiții și gusturi” care este organizat la Pavilionul Expozițional. În perioada 15 – 17 noiembrie, vizitatorii se pot bucura de standuri culinare din cele două județe componente ale regiunii Dobrogea. Experiențele gastronomice vor fi completate de activități antrenante de oină, baseball și sporturi tradiționale. În fiecare seară, ansambluri etnice dobrogene vor urca pe scena festivalului pentru a oferi un show de excepție. Fiecare spectacol va conține ca element de referință obiceiurile de nuntă ale etniei respective.

Și seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice au sărbătorit așa cum se cuvine Ziua Dobrogei.

Miercuri, un grup de 20 de vârstnici a fost la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, la Festivalul Internațional „Dobrogea la Porțile Balcanilor”.

Spectacolul a prezentat într-o împletire armonioasă suite instrumentale și coregrafice de Dobrogea, recitaluri ale unor soliști din țară și momente artistice ale unor ansambluri din Macedonia, Grecia și Bulgaria. De asemenea, ieri, toți bătrâneii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice au avut un meniu festiv care i-a încântat.

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, organizează în mod frecvent astfel de activități pentru seniorii de la cămin pentru ca aceștia să nu simtă lipsa unei familii.

„Persoanele în vârstă, în special cele instituționalizate, au nevoie, în mod constant, și de evenimente culturale și artistice pentru a se bucura de o bătrânețe frumoasă și liniștită”, au precizat reprezentanții municipalității.

Ziua Dobrogei este celebrată ca sărbătoare națională, după ce o lege în acest sens a fost promulgată în 2015, inițiativa datând din 2012.

Anul acesta se împlinesc 141 de ani de când Dobrogea a revenit la Patria Mamă. La finele Războiului pentru Independenţă (1877 – 1878), în ziua de 14 noiembrie 1878, Regele Carol I proclama alipirea Dobrogei la România, preluând administraţia de la Rusia. Ziua Dobrogei marchează reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern. Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I: „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *