VICTORIE pe Prut: Unioniștii continuă Marșul Centenarului! Liderul, Simion, reținut: „Nu respectăm legi inventate, ci ale drepturilor omului, internaționale. Să ne primească măcar ca turiști, dacă nu ne lasă la noi acasă!”

Tensiunile au continuat și marți la punctul de frontieră Albița (partea românească) – Leușeni (partea basarabeană). După reacțiile Liderilor Aleșilor Locali Unioniști, a mai multor parlamentari români, a ambasadei României la Chișinău și o amenințare cu greva foamei, autoritățile de la Chișinău au dispus ca Marșul Centenarului să continue așa cum a fost plănuit inițial: pe jos, până în capitala Republicii Moldova! Așadar, după o victorie obținută cu greu, unioniștii își vor continua marșul pe jos, începând de miercuri dimineață.

Două nopți de nervi și campare în corturi, urmate de atitudini vehemente, reacții mediatice și instituționale, doar așa s-a putut aproba o normalitate.

Autoritățile Republicii Moldova și-au încălcat, succesiv, propria legislație

Bâlbâielile autorităților de la Chișinău în privința trecerii frontierei au ținut în aceste zile de hilar și scenarii de desene animate. Inițial, au invocat „sistemul informațional căzut”, apoi au cerut o delegație formată din trei persoane (la vama Ungheni), pentru ca după doar câteva minute să se răzgândească și să respingă delegația. Apoi, au oscilat între interdicția aplicată alternativ celor cu cetățenie moldovenească și celor cu cetățenie română. Apoi, au precizat că legislația Republicii Moldova interzice accesul pietonal, ceea ce este FALS și TOMIS NEWS prezintă în premieră încălcarea legislației autorităților din statul vecin tocmai de către… autoritățile în cauză.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO + FOTO Atmosferă HALUCINANTĂ pe Prut: Zeci de interdicții de trecere! „Azi, de Ziua Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică, singurul cadou pe care ni-l dorim este să fim lăsați să continuăm marșul nostru pe jos”

După această scuză, autoritățile din Moldova au invocat „tulburări la graniță”, ceea ce avea acoperire legală, nu însă și practică: unioniștii au fost pașnici în ultimele trei zile, aspect confirmat și de Poliția de Frontieră Română și de ambasada României la Chișinău.

„Vom intra în greva foamei dacă doleanța noastră de a trece punctul de frontieră nu ni se respectă. Ambasada României a acționat și a cerut să ni se respecte drepturile, pentru că am fost pașnici”, ne-a precizat și liderul grupului de unioniști, George Simion.

Ambasade, parlamentari și mulți nervi care au dus la… eficiență

Ziua de marți a fost una a reacțiilor. Liga Aleșilor Locali Unioniști, care reprezintă 160 de localități din Republica Moldova, a condamnat vehement situația de la frontieră.

„Cerem Autorităților din Republica Moldova să își revizuiască decizia și Autorităților din România să intervină pe cale diplomatică pentru deblocarea situației. Marșul Centenar reprezintă unitatea neamului exprimat în anul 1918, deci este un simbol istoric. În semn de solidaritate față frații noștri care au parcurs pe jos peste 1000 km pentru a ajunge în Chișinău la 01 septembrie 2018, în semn de cinste pentru membrii Sfatului Tarii, avem ca obiectiv sa desfășurăm proteste pașnice”, a spus primarul localității basarabene Puhoi, Pentru Frunze.

Nici parlamentarii români nu s-au lăsat mai prejos. Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a cerut lămuriri urgente și a amintit că România a salvat Republica Moldova de la colapsul economic.

„Statul român are obligația să ceară în regim de urgență lămuriri de la statul moldovean cu privire la ceea ce se întâmplă cu zecile de cetățeni români opriți de grănicerii moldoveni la granița de la Prut. Doresc să amintesc faptul că la linia de frontieră pot fi oprite doar persoanele suspecte de anumite infracțiuni ori care au condamnări pentru fapte penale, persoanele care se angajează în comportamente violente ori cele care care sunt puse sub interdicție prin decizii ale instantelor. Nu știu să existe între acești oameni care vor să sărbătorească Centenarul Marii Uniri indivizi certati cu legea ori pasibili de fapte grave! (…) Prin astfel de abuzuri, regimul politic de la Chișinău își arată disprețul total față de România, țara soră și națiunea care a salvat Republica Moldova de la colaps economic”, a spus deputatul Daniel Gheorghe.

Parlamentarul a fost urmat de colegul său, Constantin Codreanu (PMP), care a solicitat intervenția de urgență a Ministerului Afacerilor Externe.

„La București, are loc Reuniunea Anuală a Diplomației Române. La punctul de trecere a frontierei Albița/Leușeni, unor cetățeni români le sunt încălcate drepturi fundamentale. Diplomația română nu reacționează. Solicit public interventii imediate din partea Ministerului Afacerilor Externe, a Ambasadei României în Republica Moldova și a președintelui României!”, a spus deputatul Codreanu.

Contactat încă de duminică seară de TOMIS NEWS, Ministerul Afacerilor Externe ne-a transmis poziția oficială în această situație:

„A fost o decizie a autorităților Republicii Moldova, iar Ambasada României la Chișinău urmărește ca în dialogul cu autoritățile din Republica Moldova drepturile cetățenilor români să fie respectate, în conformitate cu reglementările interne din acest stat și obligațiile internaționale ale Republicii Moldova. (…) Din punctul de vedere al autorităților de frontieră române, grupul de persoane care s-a prezentat în cursul dimineții de 27 august a.c. în Punctul de Trecere a Frontierei Albița nu a perturbat în niciun fel ordinea și liniștea publică în partea românească punctului de frontieră și nici nu a adus atingere regimului juridic al frontierei de stat”, au transmis reprezentanții MAE, pentru TOMIS NEWS.

Încă o demență? Grupul trece, liderul nu are voie!

Autoritățile din Republica Moldova au permis marți seară accesul unioniștilor, nu însă și a liderului grupului, George Simion.

„Sunt la un birou de urmăriri penale, vor să discutăm… Tare mă tem… Ideea e că am reușit! Presiunea a funcționat… Toată lumea a fost acceptată, în afară de mine, pentru că sunt expulzat de servicii, am fost liderul acestui Marș. Eu am luat decizia aceasta, este mai bine să nu îi mai țin pe oameni și în a treia noapte să doarmă aiurea”, a spus George Simion, pentru TOMIS NEWS, imediat după confirmarea acceptului privind continuarea marșului.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO + FOTO Congresul Reîntregirii Neamului. Primarul Chirica: „Profităm de momentele istorice pe care le trăim, pentru a spune tinerei generații istoria adevărată”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*