Victorie: Federaţia SANITAS a obţinut garanţia plăţii sporurilor pentru personalul care tratează pacienţii cu COVID-19

Reprezentanţii Guvernului le-au garantat conducătorilor Federaţiei SANITAS că vor elabora acte normative prin care sporul de 30% şi sporul de epidemie, între 50 şi 85%, vor fi acordate întregului personal din domeniile sanitar şi de asistenţă socială care tratează pacienţi confirmaţi cu Covid-19, se menţionează într-un comunicat.

Federaţia SANITAS a organizat, marţi, un miting în faţa sediului Guvernului, în timpul căruia liderii sindicatului au avut o întrevedere cu reprezentanţii Executivului, potrivit sursei.

Subiectele intens dezbătute astăzi (…) au fost: aplicarea sporului de până la 30% în toate unităţile (sistemului sanitar şi de asistenţă socială, n.r.), pentru toată perioada în care va fi prelungită starea de alertă şi acordarea lui întregului personal din unităţi/secţii/compartimente care tratează pacienţi confirmaţi Covid-19, UPU/CPU, Serviciile de Ambulanţă, zonele tampon din celelalte unităţi sanitare etc. În acest sens, Federaţia SANITAS a solicitat elaborarea unei ordonanţe de urgenţă care să cuprindă şi asigurarea sursei de finanţare, cu consultarea organizaţiei noastre, fapt care ne-a fost garantat”, se precizează în comunicatul Federaţiei SANITAS.

Organizaţia sindicală a făcut referire şi la posibilitatea acordării sporului de între 55-85% angajaţilor din sistem care întrunesc criteriile de acordare. Al doilea subiect discutat cu Guvernul a fost aplicarea unitară şi continuă a sporului de epidemie (55-85%) tuturor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile de acordare. Federaţia SANITAS a solicitat, de asemenea, elaborarea unui act normativ care să cuprindă şi asigurarea sursei de finanţare, cu consultarea organizaţiei noastre, primind şi pentru aceasta garanţia că nu va fi emis înainte să fim consultaţi, conform comunicatului. De asemenea, organizaţia sindicală a subliniat că Guvernul s-a angajat să discute cu Federaţia SANITAS înainte de elaborarea bugetului de stat pentru anul viitor pe subiectul creşterii, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor tuturor angajaţilor din domeniul sanitar şi al asistenţei sociale la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.

În ceea ce priveşte creşterea salariilor tuturor angajaţilor la nivelul anului 2022, începând cu 1 ianuarie 2021, precum şi aplicarea sporurilor la salariul actual, am primit asigurări că această discuţie va avea loc înainte de elaborarea bugetului de stat pentru anul 2021 pentru a ne asigura că finanţarea acestui deziderat al nostru va fi cuprinsă în buget”, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.

Referitor la voucherele de vacanţă, Federaţia SANITAS notează că „am convenit împreună (cu Guvernul, n.r.) că acestea reprezintă un drept de natură salarială care trebuie acordat până la finalul anului 2020, cu sursă de finanţare – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Mai mult decât atât, reprezentanţii Guvernului ne vor sprijini punctual acolo unde încă nu s-au acordat. Reprezentanţii guvernamentali au oferit garanţii privind rectificarea bugetară care va asigura plata drepturilor salariale pentru angajaţii din asistenţă socială.”

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *