Spread the love

Cu un potențial uriaș, România este încă deficitară la capitolul turism, însă pași importanți pentru redresarea acestui sector s-au făcut în ultimii ani. Una dintre măsurile importante aplicate a fost introducerea tichetelor de vacanță, la propunerea fostului ministru al Turismului, constănțeanul Mircea-Titus Dobre.

O altă măsură importantă care vine să pună în mișcare acest motor important al economiei este aprobarea, miercuri, de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a unor modificări ale Codului Fiscal potrivit cărora serviciile de transport de persoane cu ambarcațiuni în scop turistic sau de agrement, telecabină, trenuri istorice sau trăsuri în scop turistic sau de agrement vor avea o cotă redusă de TVA, de la 19% la 5%, asemenea celorlalte servicii din turism.

Reducerea TVA a fost comentată și de fostul ministru al Turismului, deputatul Mircea-Titus Dobre (Pro România), care a declarat pentru TOMIS NEWS că, deși nu se numără printre inițiatorii proiectului, susține această măsură, pentru că este bună și va duce la creșterea veniturilor la bugetul de stat.

„Măsura va scoate din zona gri a turismului serviciile pentru care s-a redus TVA la 5%“, a punctat Dobre.

Deputatul social democrat constănțean, George Vișan, a spus că județul Constanța era deficitar la capitolul transport de persoane cu ambarcațiuni și salută adoptarea acestui proiect.

„Reducerea TVA va duce la stimularea investițiilor în acest sector“, a notat Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Fiind vorba de transportul de persoane cu ambarcațiuni, este evident că măsura va avantaja afacerile din domeniu din județul Constanța. Amendamentul în acest sens a fost depus de deputatul social-democrat Sorin Lazăr, iar proiectul a fost adoptat definitiv, miercuri, de Camera Deputaților.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *