Vela vrea să-și salveze mandatul, prin… sute de polițiști la „Poliția Animalelor”. Zelca (SNPPC): „Ochiul neavizat al cetățeanului e mulțumit. Va fi JALE la ordine publică!”

Gluma de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis vineri seară, în plin scandal legat de formarea majorității parlamentare și a noului Guvern, că scoate la concurs niște posturi pentru Poliția Animalelor. Evident, este vorba despre o manipulare a desenului animat Marcel Vela, care s-a folosit de emoție pentru a-și… salva funcția. Liberalii, USR-iștii și UDMR-iștii au negociat și negociază la sânge, astfel că postul lui Vela este în pericol, ieșirea publică cu protecția animalelor fiind în această notă.

Vela a anunțat vineri seară, pe Facebook, că se vor scoate la concurs sute de posturi în cadrul structurilor centrale și teritoriale pentru Protecția Animalelor.

Vă anunț și aici, pe pagina mea de Facebook, (pentru că mulți dintre voi ați întrebat) scoaterea la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, pentru 264 de posturi în cadrul structurilor centrale și teritoriale pentru Protecția Animalelor. Astfel, se va completa organigrama formată din polițiști judiciariști, polițiști de la ordine publică și medicii de la ANSVSA transferați la noua Direcție pentru Protecția Animalelor, care va funcționa în structura IGPR. Se va organiza concurs de încadrare pentru 49 de posturi de ofițer de poliție, 86 de posturi ofițer cu specializarea medic veterinar și 129 de posturi de agent de poliție. Înscrierile se fac on-line, până în data de 28 decembrie 2020, la toate unitățile de poliție care au anunțat concursurile. Avem nevoie de cei mai buni profesioniști, dar și iubitori de animale, în noua structură a Ministerului Afacerilor Interne. Mult succes, tuturor candidaților!“, a scris Marcel Vela.

Ministrul dezastru al Afacerilor Interne a anunțat recent că va rezolva cu deficitul din Poliție prin încadrarea a 1.700 de absolvenți. Fiind vorba de Poliția Animalelor, mai exact de propriul lui mandat, va menține deficitul prin detașarea, în realitate, a 550 de judiciariști, spre accentuarea deficitului de personal.

Sindicaliștii din MAI nu mai suportă bătaia de joc și, de exemplu, președintele SNPPC Constanța, Vasile Zelca, ne-a precizat că Vela a instrumentat o șmecherie: încadrarea din sursa externă, care ocolește ofițerii de carieră.

Au înființat un birou la fiecare IPJ și tot cei din teren fac treaba. Sunt folosite (Poliția Animalelor și Protecția Școlară – n.r.) în scop electoral. Modul în care se organizează Poliția Animalelor… noi am găsit câteva nereguli pentru postul de ofițer… agenții de Poliție nu pot participa, în schimb pot veni din exterior! (…) Ce facem cu ofițerii care vin din sursă externă pentru Poliția Animalelor? Pot să ajungă șefi de structuri și așa ocolesc ofițerii de carieră! (…) Oamenii nu se plâng… dosarele penale rămase în urmă… nu va întreba nimeni de ele! Totul e pe genunchi, pentru a mulțumi ochiul neavizat al cetățeanului, care nu cunoaște dedesubturile”, a spus Zelca, pentru TOMIS NEWS.

Sindicalistul este convins că trebuie să existe o Poliție a Animalelor, dar nu în forma actuală, adică luăm dintr-un buzunar și punem în altul:

Trebuie să existe o astfel de structură, dar acum luăm dintr-un buzunar și punem în altul! Păi nu așa se face! Dacă ducem judiciarul la astfel de structuri… Ce facem? Operativul are deja de suferit, este deja deficient de 25%!”, ne-a mai spus Zelca.

Președintele SNPPC Constanța a concluzionat că Vela este un autentic politician, care, în realitate, nu a făcut nimic pentru Poliție:

Este un ministru care nu a făcut nimic pentru Poliție, a făcut numai pentru imaginea proprie! A folosit Poliția Română pentru campania lui electorală!”, a concluzionat Zelca, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *