Spread the love

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, îi asigură „pe toți cetățenii României că atât alegerile locale, cât și cele parlamentare se vor organiza în condiții de deplină legalitate, siguranță sanitară și corectitudine față de toate partidele politice”.

„În ședința de Guvern de aseară (joi – n.r.) au fost aprobate, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne și Autorității Electorale Permanente, primele acte normative referitoare la desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, și anume hotărârea de guvern privind stabilirea datei alegerilor, cât și cea pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale. Astfel, a fost stabilită data alegerilor parlamentare pentru ziua de 6 decembrie 2020”, a spus Vela.

Ministrul a mai explicat că „acesta este doar primul pachet legislativ care va oferi tuturor instituțiilor cu atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor cadrul legal pentru ca toate operațiunile necesare să se desfășoare eficient și transparent, chiar și în această perioadă încărcată și plină de provocări”.

„În următoarea ședință a Executivului vom supune aprobării și proiectul privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor, plus cel cu propunerea cheltuielilor pentru pregătirea si desfășurarea procesului electoral”, a mai spus Vela.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *