Crăciunul se apropie iar românii își pregătesc proviziile din timp, de teama scumpirilor! Din moment ce costurile pentru masa de sărbători devin mai mari pe zi ce trece, oamenii se gândesc cu teamă la perioada de iarnă. Experții spun că vom avea parte de cel mai scump Crăciun din ultimii 35 de ani.
Experții avertizează că prețurile din această iarnă vor crește, în timp ce puterea de cumpărare a românilor scade dramatic, totul din cauza inflației foarte mari cu care se confruntă țara noastră. Pensionarii spun că sunt foarte afectați de scumpiri și se simt abandonați de autorități. În contextul scumpirilor uriașe, pensionarii spun că vor cumpăra doar strictul necesar pentru masa de sărbători.Experții spun că puterea de cumpărare va continua să scadă. Potrivit acestora, consumul, principalul motor al economiei, va scădea constant iar statul va încasa din ce în ce mai puțini bani. În acest fel, România ar putea să intre într-o nouă perioadă de instabilitate economică.
Masa de Crăciun va fi mai săracă anul acest pentru foarte mulți din cauza noului val de scumpiri care ne așteaptă. Alimentele se scumpesc cu 10% înainte de Crăciun:
– ouă – 6%
– macrou congelat – 6%
– legume de import – 6%
– produse vegane – 7%
– carne de pasăre – 6-12%
– carne de curcan – 7-20%
– sucuri – 10%
– băuturi alcoolice de import – 10-15%
– detergenți – 5%
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google