USR pregătește DESFIINȚAREA pensiilor de serviciu ale polițiștilor și militarilor. Zelca (SNPPC): „Năsui suferă de analfabetism funcțional și repetă ca un papagal o marotă ieftină. Dacă are 15%, să se comporte ca atare!”

USR-PLUS le pregătește o adevărată lovitură polițiștilor și militarilor: vrea desființarea pensiilor de serviciu care se acordă în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Chiar ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a plâns că formațiunea pe care o reprezintă nu are majoritate parlamentară și că cu procentul de 15% trebuie să-și mobilizeze partenerii de Coaliție, PNL și UDMR, pentru a avea 51% și a desființa toate pensiile speciale, inclusiv pe cele ale polițiștilor și militarilor. De altfel, Năsui nu se află la prima declarație făcută în acest sens.

În altă ordine de idei, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a precizat, la finalul lunii aprilie, că „atunci când vorbim despre pensiile speciale, nu vorbim despre pensiile ocupaționale din sistemul de Apărare și Ordine Publică”.

În luna martie a acestui an, Dumitru Coarnă, fost șef al SNPPC, în prezent deputat PSD, a dezvăluit că circulă mai multe informații, pe surse, potrivit cărora Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR intenționează să schimbe formula de calcul a pensiilor polițiștilor, militarilor și lucrătorilor din SRI, SPP și STS. Ulterior, în luna iunie a acestui an, ministrul USR-PLUS al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, îl confirma pe Dumitru Coarnă și vorbea de schimbarea formulei de calcul a pensiilor militare.

Evident că această testare a pieței din partea celor de la USR i-a inflamat pe polițiști și pe militari, care nici nu vor să audă de astfel de reevaluări, întrucât – în primul rând – pensiile de serviciu nu sunt pensii militare. Președintele SNPPC Constanța, Vasile Zelca, ne-a precizat faptul că aceste venituri sunt de pe vremea lui Cuza, iar cei de la USR suferă de analfabetism funcțional, întrucât nefiind apți să guverneze țara propun din când în când marote ieftine pentru puncte electorale:

„Domnii de la USR-PLUS trăiesc într-un analfabetism funcțional cras. Pensiile de serviciu nu sunt în atributul Ministerului Economiei și nici în al Ministerului Muncii, ci la Ministerul Apărării Naționale! Doamna Turcan s-a lămurit și a spus public că pensiile de serviciu nu sunt pensii speciale. Pensiile special sunt o creație a politicului, pentru anumite categorii: magistrați, aviatori ș.a.m.d. Pensiile de serviciu: CCR a statuat faptul că ele reprezintă un beneficiu pentru cei care au avut o carieră și nu au avut posibilitatea să își rotunjească veniturile în timpul activității. De asemenea, toată familia ocupațională de ordine publică și securitate națională – așa m-am plictisit să tot repet, să-i ia mama lui proces-verbal pe toți – aceste pensii datează de pe vremea lui Cuza! Să caute pe google, pensiile astea sunt de la 1850! (…) Dacă tot vor să treacă pe contributivitate, tot ce înseamnă polițist care instrumentează dosare penale este lovit de interdicții și incompatibilități totale. Asta înseamnă că eu nu am voie să fac absolut nimic, doar meseria de polițist, nu altceva după orele de program. Dacă tot vor să modifice legislația, de acum încolo polițiștii să nu mai fie obligați să practice a doua meserie după orele de program și să văd cu cine mai rezolvă ei spețele penale care vin după orele de program, cu polițiști inventați de ei! Domnul Năsui nu are nici o treabă cu pensiile noastre, trebuie să se îngrijească de economia țării, să meargă economia, să facă legi pentru productivitate, să consumăm produse românești, asta e menirea lui, dar nu o cunoaște. Vine cu o marotă ieftină pe care o repetă ca un papagal și care crede că îi va aduce puncte electorale. Dacă au 15%, să se comporte ca atare! (…) Dacă vor continua, vom face proteste, iar colegii de la judiciar doresc să își dea demisia în masă. Nu mai vor să rezolve dosare penale, să le instrumenteze cu cine vor ei, așa că toți trecem la ordine publică, treabă de polițist și atât. Sunt marote pe care le aruncă din când în când, pentru că nu sunt în stare să guverneze țara asta. Dacă tot discutăm de drepturi egale, hai să le avem atunci! Să aplice de acum încolo și o să vedem cine o să mai vrea în sistem! Unii vorbesc ca să se afle în treabă, fără să conecteze creierul cu cavitatea bucală!”, a spus Vasile Zelca, pentru TOMIS NEWS.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

4 comentarii la „USR pregătește DESFIINȚAREA pensiilor de serviciu ale polițiștilor și militarilor. Zelca (SNPPC): „Năsui suferă de analfabetism funcțional și repetă ca un papagal o marotă ieftină. Dacă are 15%, să se comporte ca atare!”

  • luni, 16 august 2021 la 08:19
    Legătură permanentă

    Vreți o țară ca afară? Sau poate vă doriți speranța de viață a militarului, redusă cu 10 ani, în medie? Aderarea la NATO s-a votat zdrobitor de către 87% dintre cetățeni printr-un referendum , nu i-a obligat nimeni. Acum, toate angajamentele de natură salarială și de pensii pentru militarii țării, asumate prin aderarea la NATO, trebuie respectate!
    PENSIONAREA CADRELOR MILITARE DIN STATELE membre NATO:
    Turcia
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
    – Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului
    Italia
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 25-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
    – Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80% din ultimul salariu brut.
    Ungaria
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 45; pensia: 60% din ultimul salariu brut;
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 50; pensia: 60% din ultimul salariu brut;
    – Generali: vârsta: 55; pensia: 60% din ultimul salariu brut.
    Belgia
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 51-52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
    – Generali: vârsta: 58-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 80% din ultimul salariu.
    Franţa
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    – Generali: vârsta: 57-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    Germania
    – Ofiţeri inferiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    – Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    Marea Britanie
    – Personalul militar beneficiază de o legislaţie proprie privind pensiile diferită de cea care reglementează pensiile personalului civil;
    – Militarii beneficiază de pensii militare de stat;
    – Pentru a beneficia de pensie integrală, perioada de serviciu militar trebuie să fie de minim 30 de ani;
    – Pensia se calculează pe baza celui mai mare salariu anual pe care militarul l-a primit în ultimii 3 ani de serviciu.
    [Nota: Corelat cu materialul redactat, rezulta ca militarii britanici beneficiaza la pensie de 3,3% procent din cel mai mare salariu primit in ultimii 3 ani, pt. fiecare an in serviciul militar. In aceasta ipoteza, fara a avea certitudinea, rezulta ca britanicii au drept de pensie militara de cca. 60% din respectivul salariu pt. 18 ani de serviciu militar, iar pt. fiecare an in plus se adauga 3,3%].
    Olanda
    – Valoarea pensiei reprezintă ultimul salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu.
    Polonia
    – Ofiţeri inferiori: vârsta:50; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    – Ofiţeri superiori: vârsta: 55; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    – Generali: vârsta: 60; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    S.U.A.
    – legislaţia privind pensiile militare este diferită de cea care reglementează pensiile civile;
    – pensia se calculează în funcţie de anii şi lunile în serviciul militar, data trecerii în rezervă, categoria de forţe, modul de executare al serviciului militar şi baza de calcul, stabilită ca medie a salariilor cele mai mari în ordine descrescătoare primite în 36 de luni, oricare ar fi acestea, în decursul serviciului militar;
    PENSIA MILITARA MEDIE IN UNELE STATE MEMBRE NATO
    Pensionarul militar român are o pensie medie de 600 de euro, cea mai mică dintre pensiile de serviciu. În Ungaria, Cehia şi Polonia, pensia militară medie este dublă – 1200 de euro. Pentru toate celelalte ţări din NATO, pensia medie este 3.200 de euro, iar în SUA de 5.632 USD/lună
    Aceasta este recunoștința socială pe care statul o acordă apărătorilor ei care încă au obligații militare. Un stat slăbit , o țară distrusă de cei care fac politică de 30 de ani . Militarii nu au făcut politică , ei sunt doar sclavi în uniformă, datori să moară pentru binele celorlalți, umiliți în mod nepermis. Dar țară, țară, vrem ostași!

    Răspunde
  • luni, 16 august 2021 la 08:18
    Legătură permanentă

    Actuala legislație trebuie modificată urgent, pentru toți cavalerii dreptății și echității. La declararea stării de asediu/mobilizare/război îndeplinirea serviciului militar este obligatorie doar pentru:
    -militarii activi.
    -pensionarii militari bărbati și femei, fără consimțământ, fără indemnizație lunară, fiind rezerviști operaționali (beneficiari de pensii ocupaționale/de serviciu ).
    -rezerviștii voluntari, cu consimțământ, cu indemnizație lunară.
    -barbații cu vârste cuprinse între 20 si 35 de ani, persoanle care au îndeplinit serviciul militar.
    Așadar, în prezent, există PRIVILEGII SPECIALE pentru bărbații civili peste 35 de ani, pentru femeile civile de toate vârstele, fără stagiu militar, de a nu avea obligatii militare pentru apărarea propriei țări!
    Prin urmare, trebuie modificat Art.3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, să aibă următorul conținut:,, La declararea stării de mobilizare/asediu/război, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 20 și 63 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar. ”
    Acceptați să vă sacrificați viața sub jurământ de sânge, cereți să aveți obligații speciale, interzicerea și restrângerea unor drepturi și libertăți constituționale, zeci de ani, pentru a beneficia de o pensie militară de stat. Sclavia și munca forțată, pentru toți, au fost abolite în societatea democratică!

    Răspunde
  • luni, 16 august 2021 la 08:16
    Legătură permanentă

    Să se desființeze și interdicțiile, îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești, din statutul cadrelor militare, la pachet cu desfiintarea atribuțiilor de serviciu în caz de asediu/mobilizare/război ale pensionarilor militari. Ca să apere ei țara… !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *