USR-PLUS Constanța a intrat în campanie electorală internă. Negoi NU mai candidează pentru șefia organizației județene: „Nu mai fac față cu timpul…”

A început lupta pentru putere și în celălalt partid din coaliția de guvernare – USR PLUS, pe lângă cei de la PNL. Astfel, Congresul național al USR-PLUS va avea loc pe 28 august, iar până pe 28 iunie organizația Constanța trebuie să organizeze conferința județeană. Președintele în funcție al USR-PLUS Constanța, senatorul Remus Negoi, nu va mai candida pentru un nou mandat, întrucât este depășit de volumul de muncă – București, Constanța, Parlamentul, partidul, mult prea multe pentru un singur om, așa cum chiar acesta ne-a precizat:

„Sunt colegi care pot să facă cel puțin la fel de bine ca mine munca asta. În ultimele cinci luni, nu mai fac față cu timpul… Voi ajuta cât se poate de mult, o să candidez în board-ul organizației județene. La nivel național, voi vedea la sfârșitul lui august. Cei de la PLUS (Constanța – n.r.) vor avea un candidat, probabil vor fi mai mulți candidați. Avem termene scurte, în funcție de protocolul de fuziune agreat și deja suntem în campanie electorală internă”, a spus Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

În privința unui preferat sau urmaș al său la șefia organizației, Negoi s-a ferit să ofere un nume:

„Nu vreau să influențez, dar oricine s-ar angaja la munca asta sunt convins că o va face bine și va avea tot suportul meu”, ne-a precizat Remus Negoi.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *