Site icon TOMIS NEWS

USR depune proiect de lege, ca să „întoarcă” decizia CCR privind averile. Senatorul Negoi: „Nu sunt secrete de stat! Declarațiile trebuie să fie publice”

negoi 3

Judecătorii Curții Constituționale au adoptat o excepție de neconstituționalitate, cu două opinii separate, care prevede faptul că obligația soților de a-și declara la comun veniturile și bunurile încalcă principiul vieții private. Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor, o decizie cu un puternic impact în special în zona politică sau în administrația publică.

În acest context, președintele Nicușor Dan a arătat că este responsabilitatea Parlamentului să corecteze decizia, iar aleșii USR se mobilizează deja în acest sens, așa cum a transmis senatorul constănțean Remus Negoi:

„Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici nu vor mai fi făcute publice. Mai grav, nu mai trebuie să declare deloc averile soțului/soției sau ale copiilor. Este o decizie care ascunde, în loc să arate și care deschide larg ușa abuzurilor și acumulării de averi nejustificate. Legea care obliga la transparență completă — inclusiv a bunurilor deținute de familie — era un instrument esențial în combaterea corupției. Era o frână în calea celor care voiau să își treacă vilele, terenurile și conturile pe numele rudelor ca să nu poată fi întrebați “de unde le ai?”. USR va propune de urgență o revizuire a legislației, astfel încât declarațiile de avere să nu devină opționale sau de fațadă. Cerem revenirea la transparență totală — pentru toți cei plătiți din bani publici. Transparența nu este un moft. Este o obligație într-un stat democratic. Și un angajament ferm al USR. Lupta anticorupție nu trebuie abandonată. Din contră: trebuie să devină prioritate națională”, a transmis senatorul Negoi.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version