USR Constanța va convoca o nouă ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ pentru ABROGAREA Regulamentului de gospodărire. Caragheorghe: „Răsăuțeanu să-și asume opera PSD!”

A fost ședință extraordinară, vineri, a Consiliului Local Municipal Constanța, la solicitarea consilierilor USR Constanța. E scandal cât casa în coaliția de guvernare locală, iar neînțelegerile s-au acutizat ieri în cadrul ședinței în care USR-iștii au propus modificarea HCL 77/2021 privind Regulamentul pentru îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

Propunerea nu a trecut. Au fost 9 voturi pentru (USR PLUS), 9 abțineri (PSD+PNL) și 7 împotrivă (PNL).

După ședință, USR-iștii constănțeni au organizat repede o conferință de presă, în cadrul căreia, printre altele, au stabilit că nu vor susține regulamentul în actuala formă, care trebuie abrogat. Tot după ședință, liderul de grup al consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a anunțat un referendum local pentru îngroparea definitivă a regulamentului.

Între timp, cei de la USR arată că un astfel de referendum poate fi demarat doar de administrația publică, aspect care nu se va întâmpla niciodată. Astfel că rămâne o singură variantă: convocarea unei noi ședințe extraordinare, pentru abrogarea în ansamblu a regulamentului de gospodărire:

Referendumul poate fi convocat direct de administrația publică, nu de consiliul local, care nu are un rol aici. OK, suntem perfect de acord, nu avem nici un fel de problemă în sensul ăsta… În legislație, se prevede posibilitatea de a face referendum sau se pot încheia contracte cu asociațiile de proprietari, unde se delimitează clar terenul cu acceptul acestora, care preiau în administrare, doar așa se poate face. Părerea noastră a fost clară la modificările propuse ieri. Mai departe, o să convocăm o nouă ședință extraordinară, prin care să abrogăm regulamentul în ansamblu și apoi trebuie făcut un nou regulament”, a spus Dumitru Caragheorghe, pentru TOMIS NEWS.

În ceea ce privește apelul PSD, Caragheorghe ne-a precizat faptul că Răsăuțeanu a votat regulamentul ilegal din 2013:

„Regulamentul ilegal este opera PSD! Ei l-au elaborat! Răsăuțeanu l-a votat! HCL 77/2021 nu face decât să preia dispozițiile acelui HCL 184/2013, opera PSD”, a mai spus Caragheorghe, pentru TOMIS NEWS.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *