USR Constanța solicită funcția de PREFECT! Remus Negoi: „Trebuie să încetăm cu IPOCRIZIA!”

Discuții grele, marți, în cadrul Coaliției de guvernare: se împart funcțiile de prefect și subprefect. La Constanța, USR solicită postul de prefect. Concomitent, liberalii vor să păstreze funcția, de altfel actualul prefect este instalat de PNL Constanța, respectiv Silviu Coșa. Pe acest subiect, USR-iștii vor să înceteze cu ipocrizia și să fie eliminate condițiile impuse unui aspirant la postul de prefect, cum ar fi cea de funcționar public. Președintele USR Constanța, senatorul Remus Negoi, ne-a precizat că ministrul Justiției, Stelian Ion, lucrează deja la un astfel de proiect, iar prefectul va fi eminamente… politic.

„O să avem discuții – în cazul în care vom avea prefect – cu colegii de la PLUS, apoi e o chestiune de ordin procedural. A fost o ipocrizie până acum, prefectul tot numit politic este. De principiu, propunem să fie eliminată obligația de a fi funcționar public. Trebuie să încetăm cu ipocrizia. Chiar acum ministrul Stelian Ion lucrează la un astfel de proiect. Nu are rost să ne ascundem după deget. Vrem s-o luăm pas cu pas, dacă vom avea prefect de Constanța”, a spus Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *