Universitatea Ovidius: Peste 1.500 de participanţi la prima ediţie din România a Crosului Ovidio Running

Crosul Universitar Ovidius 2022

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), a organizat sâmbătă, 21 mai 2022, prima ediţie din România a Crosului Ovidio Running în contextul celebrării Zilei Constanţei, informează prof. univ. dr. Alin Larion, responsabilul evenimentului. Potrivit sursei citate, manifestarea sportivă de masă a fost organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi Primăria din Sulmona (Italia) sub egida Proiectului „Sport
în Parc” finanțat de primăria municipiului.

Evenimentul a celebrat, pe de o parte memoria poetului lui Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona în Italia și exilat la Tomis (Constanța de astăzi) şi în subsidiar a fost un prilej de promovare a activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în mediul natural.

„Crosul Ovidio Running a fost organizat după modelul celebrului eveniment de la Sulmona și ne bucurăm că am reuşit, în acest weekend, să avem înscriși peste 1.500 de participanţi din țară și din străinătate (Germania, Grecia, Marea Britanie, Turcia) și mai ales din Italia, de unde au fost peste 50 de competitori. Traseul, de aproximativ 3 km, a început din zona Cazinoului din Constanţa şi s-a încheiat în Piaţa Ovidiu iar studenţii FEFS, coordonați de cadrele didactice, au realizat o serie de momente de dans, precedând startul, care au făcut ca participanții să intre mult mai uşor în ritmul atmosferei competiţiei sportive, şi la final, înaintea
decernării premiilor”,
a declarat prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul facultății.

Participanţii au fost premiaţi de: Primăria Municipiului Constanţa, Primăria Oraşului Sulmona, Universitatea Ovidius din Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Federaţia Română de Atletism, European Culture and Sport Organization (Italia) și Istituto Istruzione Superiore Ovidio Sulmona (Italia). Premiile au fost asigurate de Primăria Municipiului Constanţa şi de sponsorii evenimentului.

Ediţia din acest an a Crosului Ovidio Running a fost, totodată, şi un eveniment de sustenabilitate pentru proiectul OPEN AIR SPORT (OPS), cod 613542-EPP-1-2019-1-BESPO-SSCP, finanţat din fondurile Programului Erasmus Plus, în cadrul căruia, în anul 2021 a avut loc parafarea unei înţelegeri bilaterale între autorităţile din Sulmona şi cele din Constanţa pentru desfăşurarea sa. Toate persoanele care au luat parte la această primă ediţie sunt aşteptate şi pe 25 septembrie a.c., în Italia, la Sulmona, pentru a participa şi la crosul din peninsulă dotat cu premii valoroase (www.ovidiorunning.eu)”, a conchis decanul Ionel Melenco.


Premianţii primei ediţii
Categoria fete:

  1. Marcov Andreea
  2. Marcucci Serena
  3. Jieanu Roxana
  4. Munteanu Irina
  5. Romasco Claudia
  6. Gal Karina Ioana
    Categoria băieți:
  7. Popa Carol
  8. Sterea Andrei
  9. Posoiu Marian Nicolae
  10. Toader Alexandru
  11. Ghizilă Dacian
  12. Ilie Gabriel
    Categoria fete cu nevoi speciale, membre ale grupului ţintă din cadrul proiectului European
    Alliance for Sport and Mental Health (EASMH):
  13. Yasmin Ismail
  14. Gheorghișor Dana
  15. Buștean Ana Bianca
  16. Drăgoi Adina Elisabeta
    Categoria băieți cu nevoi speciale, membri ai grupului ţintă din cadrul proiectului European
    Alliance for Sport and Mental Health (EASMH):
  17. Serif Erkan
  18. Nasta Adrian
  19. Oprișor Răzvan
  20. Miron Sebastian
  21. Musi Alexandru
  22. Mergeani Mihai
    Premiul special – cel mai vârstnic participant:
  23. Veronica Negreanu (91 ani)

CITEȘTE ȘI:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *