Universitatea Ovidius organizează întâlniri ale reprezentanților celor 16 facultăți cu candidații la examenul de admitere

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2021-0403 « „Φ student!” – Dezvoltarea instrumentelor de acțiune ale UOC pentru sporirea accesului la educație și corelarea ofertei educaționale cu piața muncii », o serie de întâlniri în mediul virtual între tinerii care doresc să se înscrie la admitere și reprezentanții celor 16 facultăți din cadrul UOC, informează directorul proiectului, conf. univ. dr. Cristi Iftene. Potrivit sursei citate, întâlnirile au debutat în prima zi a sesiunii de admitere și vor continua în cursul săptămânii viitoare, în datele de 12, 14 și 16 iulie 2021, la ora 11:00, pe platforma Microsoft Teams a instituției.

Tinerii interesați să afle detalii suplimentare despre admitere pot intra în dialog cu cadre didactice din fiecare facultate a universității, accesând AICI. În cadrul acestor întâlniri, candidații vor beneficia de consiliere cu privire la înscrierea la concursul de admitere pentru programele de licență și de master, vor primi informații despre oferta educațională, precum și despre oportunitățile și beneficiile pe care le vor avea în calitate de studenți ai UOC”, precizează conf. univ. dr. Cristi Iftene.

La toate cele 16 facultăți ale UOC înscrierea pentru admitere a candidaților se realizează exclusiv online, pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/, unde tinerii se pot înscrie, în funcție de nivelul de studii pentru care optează – licență, master, doctorat – dar și în funcție de rezidență.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *