Universitatea Ovidius din Constanța la „Erasmus+ Sport Info Day 2022”

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2022, la reuniunea internațională dedicată pregătirii candidaturilor pentru proiectele Erasmus Plus în domeniul sportului, „Erasmus+ Sport Info Day 2022”, informează ec. drd. Răzvan-Ionuț Drugă, referent în cadrul biroului Erasmus+. Potrivit sursei citate, manifestarea a fost organizată de Comisia Europeană (CE) împreună cu Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), în mediul online, reunind instituții de învățământ superior, federații, cluburi și asociații sportive s.a..

A fost vorba despre o sesiune de informare în care ne-au fost prezentate obiectivele și structura noului program, cu adresabilitate în domeniul sportului, o masă rotundă despre prioritățile noilor acțiuni construite pe direcții specifice precum: încurajarea stilului de viață sănătos, pentru toți; promovarea integrității și a valorilor în sport; promovarea educației în și prin sport sau combaterea violenței și a rasismului, a discriminării și a intoleranței în sport. Graţie ideilor comune împărtășite cu ceilalți participanți și a experienței dobândite în ultimii ani, UOC a primit invitația de a deveni membră în diferite consorții pentru scrierea, depunerea și implementarea unor proiecte de mare anvergură”, a precizat ec.drd. Răzvan-Ionuț Drugă.

Din partea UOC, la eveniment au participat cadre didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport, dar și reprezentanți ai Biroului pentru Programul Erasmus Plus.

CITEȘTE ȘI:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *