Universitatea Ovidius din Constanţa începe construirea unui nou cămin studenţesc. Investiție de peste 4,5 milioane de euro

Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat începerea lucrărilor de construire pentru un nou cămin studențesc cu 167 de locuri de cazare al Universității Ovidius din Constanța (UOC), amplasat în cartierul Faleză Nord din Municipiul Constanța, a declarat rectorul, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu. Potrivit sursei citate noua investiție, în valoare de 4.515.544 euro, din care  3.019.262,85 euro este contribuția CNI și 332.213,92 euro reprezintă cofinanațarea asigurată de universitate, va avea 83 camere cu două paturi şi una single, clădirea, cu şase niveluri, dintre care cinci cu camere de locuit, urmând să fie edificată în perimetrul complexului de cazare studenţesc al UOC.

„Universitatea a pus la dispoziția CNI suprafața de 2.951 mp şi urmează ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările de construcţie la noul cămin iar camerele, proiectate cu băi proprii şi balcoane, urmează să fie dotate cu facilităţi uzuale de cazare precum paturi, birouri de studiu, dulapuri şi frigider”, a precizat rectorul Dan Marcel Iliescu.   

La demisolul clădirii va funcţiona o spălătorie cu uscătorie şi călcătorie de rufe, cabinet medical, arhivă, cameră de curățenie, spații de depozitare, bibliotecă multimedia şi o sală socializare. De asemenea, toate nivelurile cu spaţii de locuit sunt proiectate cu acces la ascensoare pentru studenți și pentru persoanele cu dizabilități, zonă pentru recreere şi informare, sală de lectură, sală de mese cu chicinetă, iar la parter va funcţiona recepția cu portar, biroul administrativ, un foaier, cabinet medical şi o sală de ședințe.

Conform contractului, cea mai mare parte a investiţiei este asigurată de Guvernul României, prin CNI iar universitatea finanţează lucrările pentru: amenajarea terenului şi protecția mediului, pentru realizarea platformelor trafic ușor, a rigolelor şi terasamentului, aleilor de acces și trotuarelor cu borduri, demolări şi gardul de împrejmuire, zona verde, branșamentele pentru apă, rețele de incintă, canalizare menajeră de incintă şi gaze, iluminatul exterior, instalații sanitare și de stingere incendiu, utilaje și echipamente tehnologice și funcționale, organizare de șantier, studii de teren, documentaţii tehnice, proiectare, consultanţă şi asistenţă tehnică.

Proiectantul general este Metroul S. A. iar execuţia lucrării a fost atribuită S. C. Mobitom S. R. L.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *