Universitatea Ovidius a participat la o nouă întâlnire transnaţională pentru promovarea activităţilor sportive în aer liber

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 09-10 septembrie 2021, la cea de-a doua întâlnire transnaţională din cadrul proiectului OPEN AIR SPORT, cod 613542-EPP-1-2019-1-BE-SPO-SSCP, finanţat cu 59.500 EUR prin Programul Erasmus+, informează prof.univ. dr. Alin Larion, managerul proiectului. Potrivit sursei citate întâlnirea s-a desfăşurat în localitatea Loutraki, din Grecia, la sediul complexului SPORTCAMP SA, reuniunea urmărind elaborarea unei agende comune pentru promovarea unor activităţi sportive desfăşurate în aer liber şi accesibilizarea practicării lor în medii naturale, fără echipamente şi fără o infrastructură costisitoare, proiectul urmărind şi crearea conexiunilor între cultura locală şi activităţile sportive, cu ajutorul municipalităţor, implicit stimularea dezvoltării locale şi turismului.

În cadrul întâlnirilor ne-am familiarizat cu tot ceea ce ţine de organizarea evenimentelor sportive în aer liber, în fiecare ţară a consorţiului în care este implementat acest proiect, am stabillit căi de materializare a unor idei convergente din prisma desfășurării activităților sportive în aer liber şi am revizuit ghidul de bune practici ce va fi publicat la încheierea proiectului. La finalul întâlnirii, am avut ocazia de a vizita baza sportivă a partenerilor noştri din Grecia, SPORTCAMP. Datorită facilităţilor pe care le oferă, suntem deschişi să continuăm actuala colaborare cu aceştia şi vom face toate demersurile pentru semnarea unor noi acorduri prin care să le oferim echipelor noastre posibilitatea de a efectua cantonamente. De asemenea, avem în vedere şi încheierea unor parteneriate pentru desfăşurarea unor stagii de practică”, a precizat Alin Larion.

Proiectul OPEN AIR SPORT este implementat în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021 şi este realizat în cadrul unui consorţiu format din patru organizații, al cărui lider este European Platform for Sports and Innovation (Belgia). Ceilalţi parteneri instituționali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), European Culture and Sport Organization (Italia) și SPORTCAMP SA (Grecia).

ovidius

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Universitatea Ovidius a participat la o nouă întâlnire transnaţională pentru promovarea activităţilor sportive în aer liber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *