Universitatea Ovidius a găzduit prima Competiție Județeană de Dezbatere, Oratorie și Retorică – CT Open 2021

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), a găzduit şi organizat, în perioada 23-24 octombrie 2021, Competiția Județeană de Dezbatere, Oratorie și Retorică CT Open 2021, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța şi Teatrul de Stat Constanța, informează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul facultăţii. Potrivit sursei citate, în cadrul competiției care a urmărit promovarea gândirii critice și a argumentației, argumentarea pertinentă, spontană și fără acces la surse de informare, au participat nouă echipe formate din elevi de la licee din județul Constanța. Adolescenţii au susţinut dezbateri pe subiecte complexe în cadrul cărora au fost determinați să decidă modul optim de a direcționa resursele medicale în pandemia de COVID-19, natura omului sau moduri prin care cetățenii de rând să încheie promisiuni legale.

Organizatorii au precizat că acest eveniment a fost o premieră, prima competiție de tip open de la malul mării în formatul World Schools, liceenii reuşind să-şi susțină ideile în mod organizat, cu argumente pertinente, referitoare la teme sensibile ce de multe ori pot părea greu abordabile. În urma a trei etape preliminatorii, a unei semifinale și a unei finale, a fost desemnată câștigătoare echipa CTD Bitcoin, alcătuită din Sânziana Ciubotariu (clasa a XII-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”), Andrei Manea (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ovidius”) și Adina Toma (clasa a X-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”), protagoniştii dezbătând asupra moțiunii: „Acest parlament ar da acces prioritar la îngrijire medicală la momentul infectării cu SARS-CoV 2 persoanelor vaccinate anti COVID-19, față de cele nevaccinate atât timp cât virusul constituie o amenințare iminentă”.

Participanţii au fost premiați cu vouchere la teatru și diverse premii oferite de partenerii competiției, iar câștigătorii au primit medalii și cupe.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Universitatea Ovidius a găzduit prima Competiție Județeană de Dezbatere, Oratorie și Retorică – CT Open 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *