Universitatea Ovidius a atras fonduri de dezvoltare instituțională în valoare de 1,7 milioane lei

Cele șase proiecte depuse de Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) în competiția de finanțare prin Fondul de Dezvoltare Instituțională – FDI 2021, destinat universităților de stat, cu o valoare totală de 1.965.800 lei, au fost declarate câștigătoare de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), informează rectorul, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu. Potrivit sursei citate, valoarea finanțată de Ministerul Educației pentru proiectele de dezvoltare instituțională aprobate, în cele șase domenii strategice, este de 1.679.000 lei, în timp ce suma cofinanțată de UOC este de 286.800 lei.

Proiectele vizează creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, internaționalizarea învățământului superior, dezvoltarea infrastructurii de susținere a activităților didactice universitare, susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești, îmbunătățirea calității activității didactice, respectarea deontologiei și eticii academice, precum și dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare. Astfel, proiectele pe care UOC le va desfășura în următoarele opt luni sunt: Dezvoltarea instrumentelor de acțiune ale UOC pentru sporirea accesului la educație și corelarea ofertei educaționale cu piața muncii; Intensificarea și diversificarea inițiativelor de internaționalizare în Universitatea Ovidius din Constanța – educație și cercetare într-un mediu multicultural internațional; Bază de practică pentru o viață activă și sănătoasă a studenților din Universitatea Ovidius în contextul pandemiei generate de virusul SARS-COV-2; Consolidarea și extinderea activităților Societății Antreprenoriale Studențești Ovidius Innovation Center;  Performanță și calitate academică în UOC. Crearea și dezvoltarea Platformei electronice pentru evaluarea periodică a performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice; Cercetare și Inovare Biomedicală în Universitatea Ovidius din Constanța.

Toate aceste proiecte au o substanțială componentă interdisciplinară, colaborativă și reunesc cadre didactice universitare și cercetători din toate domeniile fundamentale”, a precizat conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

FDI urmărește susţinerea proiectelor de dezvoltare instituțională de la nivelul universităţilor de stat din România, finanțate din bugetul Ministerului Educației, în vederea creşterii capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirii calităţii sistemului naţional de învățământ superior.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *