Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit vineri la Dublin, în marja Consiliului European, cu premierul Ungariei Peter Magyar, la cererea părții maghiare. Discuțiile au fost foarte substanțiale și au durat de două ore mai mult decât era prevăzut, reprezentând o oportunitate de reîmprospătare a relațiilor bilaterale.
Întâlnirea vine în contextul în care Ungaria este interesată să cumpere gaze din România, negociind importul din Marea Neagră, din proiectul Neptun Deep, a cărui exploatarcă este programată să înceapă în 2027. Ministrul ungar al economiei și energiei a precizat că se discută despre măsurile necesare pentru… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google