Ministrul Ungariei al afacerilor externe, Peter Szijjarto, a sosit marți la Moscova pentru noi discuții despre energie cu oficialii ruși, transmite The Guardian. „Cooperarea energetică ungaro-rusă trebuie să fie neîntreruptă”, a spus Peter Szijjarto.
Șeful diplomației ungare intenționa să aibă întrevederi cu vicepremierul Rusiei, Alexander Novak, și șeful Rosatom, Alexei Likachev, susține agenția rusă de presă TASS. Despre vizita la Moscova a vorbit și Peter Sziijarto, într-o postare pe Facebook.
„Securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei necesită transport neîntrerupt de gaze, petrol și combustibil nuclear. Pentru a îndeplini aceste trei condiții, cooperarea energetică ungaro-rusă trebuie să fie neîntreruptă. Nu este o chestiune de gust politic, ci de fizică”, a afirmat oficialul ungar.
La începutul lunii aprilie, același Peter Sziijarto se arăta nemulțumit că și-a reluat activitatea Comisia NATO-Ucraina.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google