Spread the love

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul apărării și un alt proiect aproape identic cu Guvernul Republicii Libaneze au fost adoptate miercuri de Camera Deputaților, însă Senatul va fi forul decizional în aceste cazuri.

Acordul între Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea militară a fost semnat la București în 1997, fiind un instrument „deosebit de util în dezvoltarea relațiilor militare bilaterale cu Republica Serbia în calitate de stat succesor al Republicii Federale Iugoslavia”. Între timp, acordul și-a încheiat valabilitatea în 2015, iar în 2016 CSAT a aprobat negocierile pentru prelungire. Concret, între București și Belgrad vor avea loc consultări politico-militare, asistență de specialitate, dar și repararea/recondiționarea armamentelor și echipamentelor pentru nevoile forțelor armate.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților pe 25 aprilie a.c., iar miercuri a fost votat cu 276 de voturi pentru, unul împotrivă, o singură abținere și doi deputați care nu și-au exercitat votul.

De cealaltă parte, ratificarea Acordului cu Guvernul Republicii Libaneze a întâmpinat o serie de probleme.

„Până în prezent, relațiile dintre cele două armate s-au limitat la un număr redus de vizite care au avut în vedere identificarea posibilităților de cooperare, în special la inițiativa părții libaneze. (…) Forțele Armate ale Libanului au nevoie de asistență militară din partea statelor partenere în toate domeniile de activitate. Forțele Armate libaneze se află într-un proces accelerat de profesionalizare și înzestrare bazată pe donații și finanțări externe. Provocările actuale depășesc cu mult capacitățile militare proprii”, se arată în prezentarea MApN.

Discuțiile au început în 2009, un contraproiect al părții libaneze a fost trimis la București în 2011, iar în 2012 o delegație libaneză a participat la expoziția Black Sea Defence and Aerospace. În 2013, s-a ajuns la o formă agreată de experți, iar CSAT a aprobat negocierile. În 2014, s-a convenit varianta finală a proiectului de Acord, iar în 2016 partea libaneză exprima intenția de semnare cu prilejul vizitei ministrului Apărării la București, numai că această vizită nu a mai avut loc întrucât în vara aceluiași an la Beirut s-a modificat textul Acordului. În 2017, a fost trimisă la București informarea potrivit căreia partea libaneză este dispusă să primească o delegație românească pentru negocierea noilor modificări, iar pe 4 mai se finaliza negocierea.

„Discuții substanțiale au avut loc în ceea ce privește aspectele legale care reglementează exercitarea jurisdicției penale asupra personalului trimis în misiune pe teritoriul celuilalt stat, fiind identificată o soluție acceptabilă pentru ambele părți. Textul Acordului conține dispoziții referitoare la scop, domenii și forme de cooperare, vizite, comitetul militar mixt, prevederi generale privind exerciții comune, transport și mânuirea armelor periculoase, servicii de telecomunicații, aspecte legale, protecția informațiilor clasificate”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul a fost adoptat miercuri cu 281 de voturi pentru și o singură abținere.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Mihai Fifor, la Constanța, promite trei submarine noi. „Vreau ca Anul Centenar să fie dedicat Forțelor Navale pe programe de înzestrare”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *