Site icon TOMIS NEWS

Un senator constănțean s-a dus la biserică să se roage pentru căderea lui Bolojan

Screenshot 20251214 185136 Facebook

Senatorul Clement Sava, viceliderul grupului Pace Întâi România din Senat care a depus moțiunea de cenzură care se va vota mâine în Parlament, s- a rugat astăzi la Biserica Sf. Gheorghe Nou de la Km 0 din București pentru succesul moțiunii de cenzură, respectiv căderea lui Ilie Bolojan.

“Rugăciune pentru moțiunea de cenzură de mâine! Fie ca voia poporului român, prin vrerea lui Dumnezeu, să se împlinească! Doamne ajută!”, a transmis senatorul Clement Sava pe pagina sa de socializare.

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” urmează să fie votată, luni, în plenul Parlamentului.

Parlamentarii din Opoziţie arată că ”promisiunile politicianiste s-au lovit de zidul dur al realităţii, inflaţia a mărunţit puterea de cumpărare, sănătatea şi educaţia se scufundă în subfinanţare cronică, iar dezvoltarea regională stagnează sub povara incompetenţei sistemice”.

”Românii nu trăiesc mai bine, lucru recunoscut chiar de preşedintele ţării de Ziua Naţională, iar majoritatea covârşitoare a cetăţenilor se luptă cu sărăcia, în timp ce guvernanţii privesc cu un calm aproape artistic. A sosit momentul să spunem stop prin votul suveran al Parlamentului”, afirmă iniţiatorii.

Parlamentarii acuză Guvernul Bolojan că ”a decis să continue tradiţia guvernărilor precedente, supra-îndatorarea”.”Datoria publică a ajuns în august 2025 la aproape 1085 de miliarde de lei, adică 59,7% din PIB, cu 90 de miliarde mai mult decât la începutul anului. Şi, pentru că nu se putea altfel, deficitul bugetar a atins fabulosul prag de 109 miliarde de lei doar în primele 10 luni ale anului. Dobânzile pentru această datorie nesustenabilă au consumat 46 de miliarde de lei între ianuarie şi octombrie, cu peste 12 miliarde mai mult decât anul trecut. Guvernul a aprobat o nouă rectificare bugetară cu ţinta de deficit de 8,4% din PIB, aproape identică cu cea a guvernulu iprecedent. Toate aceste cifre ascund datorii neplătite de peste 0,5% din PIB, precum cele de peste 7 miliarde de lei către furnizori prin ANRE”, se arată în moţunea de cenzură.

Opoziţia mai spune că ”statul mai datorează sume uriaşe companiilor care au lucrat pentru stat. ”Rezultatul: şantiere îngheţate, constructori aproape de faliment şi o creştere de 32% a firmelor dizolvate doar în primele 10 luni, comparativ cu anul trecut. Guvernul progresist Bolojan scoate bani din „piatră seacă”. Taxează tot ce mişcă. Inflaţia a explodat la 9,8% în octombrie 2025 faţă de octombrie 2024, dublu faţă de orice alt stat din UE. La acestea se adaugă o majorare de 72% a preţurilor la electricitate după încetarea schemei de plafonare şi compensare la 1 iulie. Economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul III, o adevărată performanţă progresistă”.

Potrivit parlamentarilor, ”mediul de afaceri a ajuns inamic pentru guvernul progresist cu peste 11.000 de firme în insolvenţă în primele 10 luni şi 32% dintre IMM-uri incapabile să-şi plătească taxele”.”Guvernul a preferat să strivească munca şi producţia românească, în timp ce companiile de stat risipesc fonduri fără oprire. Avem cel mai ostil climat fiscal din UE pentru întreprinderile mici. Conform Eurostat, în 2025 am înregistrat cea mai mare pierdere de putere de cumpărare din UE. Salariul real a scăzut cu peste 6%, iar în peste 70% din judeţe oamenii sunt mai săraci decât în 2022. Nu e părere, e statistica care ne bate obrazul”, subliniază Opoziţia.

În moţiunea de cenzură se mai arată că ”în energie, guvernul a reuşit un adevărat haos, a eliminat schema de plafonare fără măsuri de tranziţie, întârzierea rambursărilor către furnizori, blocarea investiţiilor în producţie şi menţinerea dependenţei de importuri într-un moment geopolitic critic”.”România, din ţară producătoare de energie, a ajuns să importe curent electric la preţuri umilitoare pentru populaţie.Acest guvern a transformat finanţele ţării într-un circ, iar românii sunt publicul plătitor, nu spectator, românii sunt victime”, spun iniţiatorii.

Opoziţia arată că guvernul a impus plata CASS, de la 1 august 2025, unor categorii largi de persoane vulnerabile: coasiguraţii (soţ/soţie sau părinţi fără venituri proprii) plătesc 2.430 lei anual, pentru a-şi menţine calitatea de asigurat; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale (deportaţi, veterani, revoluţionari etc.); beneficiarii indemnizaţiei de şomaj; persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului; persoanele cu venit minim de incluziune; personalul monahal fără venituri; pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 lei/lună, care vor plăti 10% CASS pentru suma care depăşeşte acest prag.”În loc să apere sănătatea naţiunii, politrucii progesişti din Guvern confundă austeritatea cu competenţa şi lasă poporul român să plătească, la propriu, preţul unor decizii luate departe de realitate şi departe de oameni. Noi nu cerem minuni. Cerem normalitate. Nu cerem privilegii. Cerem funcţionalitate. Nu cerem monumente. Cerem medicamente. Un guvern care nu poate proteja sănătatea naţiunii nu poate pretinde că protejează viitorul Neamului Românesc”, se precizează în moţiunea de cenzură.

Opoziţia mai afirmă că ”un stat se măsoară nu prin grandoarea turnurilor din capitală, ci prin grija faţă de cei mai slabi dintre noi, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, familii greu încercate, oameni aflaţi în pragul sărăciei, iar la acest capitol, Guvernul progresist Bolojan a eşuat lamentabil”.”În mod cinic, s-a spus că „trebuie strânsă cureaua”. Dar guvernul Bolojan n-a strâns cureaua marilor corporaţii sau a clientelei politice, ci pe cea a celor care oricum aproape nu o mai aveau. Au redus ajutoarele sociale ca şi cum sărăcia ar fi vina săracilor. Au diminuat fondurile pentru centrele de asistenţă socială, ca şi cum bătrânii şi persoanele cu nevoi speciale sunt cheltuieli inutile. Au tratat vulnerabilitatea ca pe o statistică, nu ca pe o realitate umană. În România guvernată de Bolojan, bătrâni singuri îşi numără monedele ca să vadă dacă le ajunge de medicamente, părinţi îşi amână propria mâncare ca să aibă ce pune copiilor pe masă, bolnavi cronici se roagă să nu se îmbolnăvească şi mai tare, pentru că sistemul i-a lăsat fără sprijin”, spun iniţiatorii.

Opoziţia acuză faptul că ”un stat care nu-şi protejează cetăţenii vulnerabili nu e stat, e un mecanism administrativ rece, fără inimă iar un guvern care nu vede oamenii, ci doar bugete, nu conduce România, ci doar o calculează”.”Solidaritatea nu e un slogan, este o obligaţie morală. Protecţia socială nu e un moft, este o datorie constituţională. Demnitatea umană nu e negociabilă. Noi spunem clar, România nu poate fi un stat în care cei puternici prosperă, iar cei slabi se descurcă singuri. România nu poate fi o societate în care economia merge înainte, iar oamenii rămân în urmă. Şi mai ales, România nu poate fi condusă de un guvern care uită că în spatele fiecărei cifre dintr-un tabel există o fiinţă umană”, spun iniţiatorii.

Parlamentarii arată că ”apărarea ţării este un pilon strategic al oricărui stat şi nimeni nu contestă necesitatea modernizării militare, dar a transforma bugetul apărării într-o vacă de muls, imună la orice verificare, în timp ce educaţia, sănătatea şi administraţia publică sunt puse pe regim de înfometare, aceasta nu mai este politică de stat, ci sacrificiu naţional”.”Guvernul progressist Bolojan a împins România într-o direcţie periculoasă, în timp ce noi tăiem salariile asistenţilor sociali, în timp ce reducem personalul medical, în timp ce comasăm şcoli, alocăm miliarde pentru achiziţii militare făcute fără transparenţă şi fără componentă de transfer tehnologic real în industria naţională. Cu alte cuvinte, plătim avioane din afară, plătim tancuri din afară, plătim rachete din afară, iar economia internă rămâne cu mâna întinsă. Dacă România investeşte în apărare, atunci aceste investiţii trebuie să genereze şi dezvoltare internă, uzine româneşti, locuri de muncă româneşti, tehnologii româneşti, capacităţi de producţie româneşti. Dar Guvernul progresist Bolojan a preferat acel tip de apărare care apără doar profiturile marilor corporaţii străine. România devine astfel nu partener strategic, ci client strategic”, spun parlamentarii Opoziţiei.

Opoziţia mai transmite că ”această moţiune este un apel la demnitate, la responsabilitate şi la schimbare, pentru România care munceşte, care speră şi care refuză să mai fie călcată în picioare”.”Vă cer, cu solemnitate şi responsabilitate. Votaţi moţiunea de cenzură. Votaţi demiterea Guvernului progresist Bolojan. România merită un guvern care serveşte România”, a spus Ninel Peia, în plenul comun.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version