Spread the love

Nici nu a început bine modernizarea Parcului Dragoslavele și deja o parte din mobilierul urban a fost vandalizat. Poliția Locală a fost sesizată vineri seară de locuitorii din Faleză Nord în legătură cu niște tineri care au smuls o bancă și o aruncau peste gard. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au surprins trei tineri, cu vârste cuprinse între 16-18 ani, care au fost sancționați contravențional cu o amendă de 500 de lei fiecare, pentru distrugerea elementelor de mobilier urban.

„Lucrările demarate de Primăria Constanța la Parcul Dragoslavele au început cu modernizarea infrastructurii și reabilitarea aleilor ce vor fi amenajate cu pavele care vor spori confortul locuitorilor, apoi se va trece la montarea echipamentelor de joacă, distribuite pe 3 zone. Parcul va fi dotat, de asemenea, cu o zonă de fitness și cu două miniterenuri de sport: unul de fotbal și unul de baschet pentru ca cei mici și nu numai să-și poată exersa abilitățile sportive cât mai aproape de casă. Atât pe suprafața spațiilor de joacă, cât și pe cea a zonei de fitness sau a terenurilor de sport vor fi turnate covoare de cauciuc reciclat, diferite în funcție de specificul fiecărui spațiu. Parcul va fi dotat cu mobilier urban suplimentar pentru cei care se opresc să se odihnească. Vor fi amplasate bănci, coșuri de gunoi și o cișmea, iar reabilitarea peisagistică a spațiului verde va fi realizată de specialiști în domeniu. Rugăm cetățenii care observă astfel de comportamente ce ne fac rău tuturor să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală Constanța la numerele de 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp”, au precizat reprezentanții municipalității.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *