Un nou val de medici militari au depus jurământul, la 157 de ani de la înființarea Corpului Ofițerilor Sanitari

„Jur credinţă patriei mele România. Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Acestea au fost cuvintele rostite cu emoţie, vineri, 23 august, de medicii militari, chemaţi în activitate în rândul ofiţerilor, în perioada 2018-2019, în faţa contraamiralului de flotilă Mihai Panait, comandantul Flotei, a comandanţilor de unităţi de marină, a rudelor şi prietenilor adunați pe platoul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

fortele navale medici militari 1

Jurământul militar este un moment deosebit în viaţa fiecărui tânăr al cărui destin este legat de cariera militară. Potrivit Forțelor Navale, ceremonia depunerii jurământului militar a avut loc la două zile de la aniversarea a 157 de ani de când a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, prin semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Înaltului Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862, ziua de 21 august fiind recunoscută ca Ziua Medicinei Militare.

fortele navale medici militari 2

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.