Spread the love

Consilierii locali municipali se întrunesc joi în ședința ordinară pe luna iulie, în cadrul căreia, printre altele, vor vota proiectul de hotărâre privind stabilirea și sancționarea contravențiilor cu privire la utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Constanța. Amintim că regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost anulat în instanță pe 25 martie, ca urmare a acțiunii asociației Constanța Altfel.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat după ce a primit, miercuri, aviz pozitiv în comisia de urbanism, care a stabilit, printre altele, introducerea de modalități de plată prin SMS, plata cu cardul, de asemenea vor reveni parcagiii, iar operatorii economici – cei care doresc – vor avea posibilitatea să elibereze tichete.

Noutatea constă în plata cu cardul, prin intermediul unei aplicații telefonice. De asemenea, contravențiile prevăzute pentru neplata locului de parcare se măresc față de vechiul regulament de la 200 la 600 de lei, dar și pentru ocuparea unui loc deja atribuit în parcările rezidențiale. Totodată, crește și amenda de la 200 la 400 de lei pentru ocuparea unui loc destinat încărcării maşinilor electrice sau hybrid.

Ședința Consiliului Local a însumat aproape 60 de proiecte pe ordinea de zi, proiecte ce acoperă multe domenii din viața orașului, fiind respinse doar două. După ședință, primarul Decebal Făgădău a vorbit despre contravențiile pentru neplata parcării în municipiu.

„Vreau să demontez câteva minciuni propagate în spațiul public în ultima perioadă: La Constanța, parcarea s-a plătit, se plătește și se va plăti. Nu a existat parcare gratuită nicio secundă. Astăzi, în municipiul Constanța, avem 95.000 de autoturisme ce aparțin persoanelor fizice și în jur de 20.000 de mașini ce aparțin firmelor. Câte dintre acestea plătesc taxa de rezervare loc de parcare? Din 95.000 de mașini aparținând persoanelor fizice, aproximativ 15.000 plătesc. 80.000 de mașini NU PLĂTESC TAXA DE REZERVARE. Știm cu toții că aceste 80.000 de mașini nu sunt parcate în garaje sau pe proprietate particulară. Cele mai multe sunt parcate pe domeniul public. Cu alte cuvinte, din 95.000 de mașini ce aparțin persoanelor fizice, doar 15.000 își plătesc taxa de rezervare a locului de parcare, în condițiile în care s-au construit multe locuri de parcare pe care le puteți închiria. Taxa de rezervare a locului de parcare este de 200 de lei pe an. În ceea ce privește persoanele juridice, din aproximativ 20.000 de mașini, DOAR 200 PLĂTESC TAXA DE REZERVARE. Așadar, aproape 19.800 de mașini ce aparțin firmelor parchează gratuit pe domeniul public. Asta reglementează hotărârea de astăzi: cine parchează pe un loc de parcare și nu plătește sau ocupă locul de parcare al cuiva care și l-a rezervat va fi amendat. Pentru parcările cu plată din oraș tariful este reglementat deja din anul 2017 și variază în funcție de Constanța sau stațiunea Mamaia și de numărul de ore pentru care se plătește. Parcarea cu plată trebuie plătită, nu există nimic gratuit, nicăieri. Fac excepție locurile pentru persoanele cu dizabilități și mașinile electrice sau hibrid. În afară de acestea, toată lumea care parchează în parcările cu plată ale orașului trebuie să plătească, așa cum se plătește peste tot în lume. Această minciună, potrivit căreia la Constanța nu se plătește parcarea, trebuie să dispară din spațiul public”, a transmis Decebal Făgădău.

Proiectul a fost aspru criticat de opoziția locală, deputatul USR Stelian Ion anunțând că adoptarea de astăzi a proiectului de hotărâre va duce la foarte multe procese:

Facebook Comments

One thought on “Un nou „regulament al parcărilor”. Făgădău: „La Constanța, parcarea s-a plătit, se plătește și se va plăti!””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *