Uniunea Democrată Turcă din România-Sucursala Techirghiol organizează cea de-a VII-a ediție a Festivalului Sarayliei, în perioada 8-10 august, pe Faleza din Techirghiol. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria orașului Techirghiol și va debuta vineri, 8 august 2025, la ora 19.00.
În cadrul festivalului va avea loc un atelier de preparare a sarayliilor, unde, cele mai pricepute gospodine ale comunității turce din Techirghiol își vor demonstra măiestria în fața vizitatorilor, pregătind deliciosul desert turcesc. Inițiatoarea festivalului, doamna Seriha Menseit, va prezenta, în fața echipei de jurnaliști de la redacția Alte Minorități a TVR, rețete vechi de preparate culinare turcești, moștenite din generație în generație.
La statuia lui Tekir, de pe faleza lacului ce îi poartă numele, vor fi expuse tăvi cu saraylii în cadrul expoziției intitulate generic „Modele Dobrogene”. Pe parcursul celor trei zile de festival, UDTR va acorda premii pentru originalitate și popularitate, dar și plachete omagiale unor personalități ale orașului Techirghiol, care s-au remarcat prin profesionalism în spațiul public. Premiul „Făcălețul de aur” va fi oferit de UDTR gospodinei care va prepara cea mai bună saraylie.Nu vor lipsi de la festival cântecul, jocul și voia bună, susținute de soliști de muzică populară românească și turcească. Corul Mehtap al UDTR, va prezenta un program de cântece vechi turcești sâmbătă, 9 august.
Potrivit declarației organizatorilor, ediția a VII-a a Festivalului Sarayliei este dedicată „tradiției, gustului autentic și multiculturalității”, valori specifice orașului Techirghiol.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google