Ucraina se vede învingătoare în… timp record: „Rușii mai au stocuri de muniție și alimente pentru CEL MULT trei zile”

Ministerul Apărării al Ucrainei a transmis că forțele armatei ruse mai au stocuri de muniție, combustibil și alimente pentru „cel mult trei zile”, scrie BBC.

Forţele ruse de ocupaţie care operează în Ucraina dispun de stocuri de muniţie şi alimente pentru cel mult trei zile. Situaţia este similară şi în privinţa combustibilului, care se completează cu camioane-cisternă”, se menţionează în raport.

Rusia, afirmă Ministerul Apărării ucrainean, „nu a reuşit să construiască un oleoduct pentru a satisface necesităţile trupelor sale” în zonele în care acestea operează. Totodată, „nu se observă nicio schimbare semnificativă în poziţia şi natura acţiunilor forţelor de apărare în ultimele 24 de ore„, au declarat surse din cadrul aceluiaşi minister.

În Oktîrca, oraș din regiunea Sumî din centrul Ucrainei, 300 de militari ruși au refuzat să participe la atacurile asupra Ucrainei și s-au retras din zona de conflict, mai trasmite Ministerul Apărării al Ucrainei, citat de BBC. De asemenea, în ultimele 24 de ore, „peste nouă ţinte aeriene inamice au fost lovite de unităţi ale Forţelor aeriene ale armatei ucrainene şi sisteme antiaeriene ale infanteriei ucrainene”: un avion, şase drone şi două elicoptere, potrivit acestora.

În ultimele 24 de ore au fost observate mai multe acţiuni intense ale avioanelor inamice „, conform raportului Ministerului Apărării ucrainean, potrivit căruia, în regiunea Lugansk (estul separatist al Ucrainei – n.r.), au loc acte de nesupunere civică, întrucât „o mare parte a populaţiei nu susţine politica ocupanţilor şi nu are nicio dorinţă de a pune mâna pe arme”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.