Ucraina se gândește să RUPĂ relațiile diplomatice cu Rusia: „Vor exista PIERDERI! Vom fi nevoiţi să trecem prin DURERE…”

Kievul se va confrunta cu noi „provocări” şi „pierderi”, a atras atenţia marţi ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-un mesaj către armată, după decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi de a trimite trupe în aceste teritorii, relatează AFP.

Ne aşteaptă provocări dificile. Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere, să depăşim teama şi disperarea”, a spus Reznikov, într-o declaraţie publicată de ministerul său. „Dar vom învinge, fără îndoială. Suntem pe teritoriul nostru”, a adăugat el.

Potrivit Reuters, Reznikov a mai spus că decizia de luni a Rusiei înseamnă că Kremlinul a mai făcut un pas spre învierea Uniunii Sovietice.

Inamicul şi-a arătat ieri (luni – n.r.) adevărata faţă, cea a unui criminal care vrea să ia ostatică lumea liberă. Kremlinul a mai făcut un pas spre reînvierea Uniunii Sovietice. Cu un nou Pact de la Varşovia şi cu un nou Zid al Berlinului”, a precizat el în declaraţia sa.

În acelaşi timp, Ministerul de Externe de la Kiev a făcut apel marţi la Occident să adopte „sancţiuni severe” împotriva Rusiei.

Diplomaţia ucraineană lucrează intens în capitalele străine pentru a fi impuse sancţiuni severe împotriva Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

La Washington, preşedintele american Joe Biden a publicat un decret care interzice orice nouă investiţie, schimb comercial sau finanţare din partea unor persoane americane în legătură cu regiunile separatiste. Casa Albă a promis noi sancţiuni pentru marţi. Uniunea Europeană va decide la rândul său marţi represalii, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. Şi Marea Britanie va anunţa marţi „o primă serie” de sancţiuni economice „care vor lovi Rusia foarte puternic”, a spus premierul Boris Johnson. De asemenea, Germania a blocat deja Nord Stream 2.

Moscova a respins până acum criticile şi ameninţările cu măsuri punitive occidentale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că are în vedere ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, acuzând-o că pregăteşte continuarea „agresiunii militare împotriva Ucrainei”, după ce omologul său rus Vladimir Putin a recunoscut luni autoproclamatele republici proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a dispus desfăşurarea trupelor ruse în provincia Donbas cu scopul de a asigura „menţinerea păcii”, relatează AFP, EFE şi Unian.

Am primit o solicitare din partea Ministerului de Externe de a examina problema ruperii relaţiilor diplomatice între Ucraina şi Rusia”, a declarat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său estonian Alar Karis. „Voi analiza această chestiune imediat, după conferinţa noastră de presă”, a spus preşedintele ucrainean, adăugând că va examina şi paşii pe care îi va face Kievul împotriva escaladării ruse.

Recunoscând „republicile” separatiste din estul Ucrainei, Rusia pregăteşte baza legală pentru continuarea agresiuni sale militare împotriva Ucrainei, a acuzat Volodimir Zelenski.

Considerăm că, prin această decizie, Rusia a creat baze legale pentru continuarea agresiunii sale împotriva statului ucrainean, încălcând astfel toate angajamentele sale bilaterale şi multilaterale, (inclusiv) rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina din 17 februarie 2015”, a declarat el pe fondul temerilor privind o invazie de anvergură rusă.

Președintele Ucrainei nu se aşteaptă la un „război de mare amploare”. Zelenski a spus că nu se aşteaptă la un „război de mare amploare” împotriva ţării sale şi nici la o escaladare pe scară largă, dar a avertizat că va institui legea marţială în cazul unui astfel de scenariu. Kievul, a subliniat el, nu va răspunde cererii separatiştilor de a retrage trupele ucrainene din partea de Donbas aflată sub controlul statului ucrainean.

Nu discutăm cu ei. Nu înţelegem cine sunt ei”, a spus preşedintele ucrainean, reiterând refuzul Kievului de a se aşeza la masa negocierilor cu militanţii separatişti. „Europa şi lumea nu pot permite ca greşelile tragice care au fost făcute în Georgia în 2008 să fie repetate”, a spus el, referindu-se la conflictul armat în urma căruia Rusia a recunoscut republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

În acest context, el a cerut oprirea „imediată” a gazoductului ruso-german Nord Stream 2. „Ne-am pus de acord asupra necesităţii introducerii imediate de sancţiuni pentru un nou act de agresiune împotriva Ucrainei”, a declarat Zelenski în aceeaşi conferinţă de presă cu omologul său estonian, care a condamnat „ferm” pasul făcut de Putin. „Aceste sancţiuni trebuie să includă oprirea totală a Nord Stream 2”, a insistat preşedintele ucrainean.

Kievul își recheamă reprezentantul diplomatic la Moscova

Ucraina l-a rechemat pentru „consultări” pe reprezentantul său diplomatic la Moscova, ca urmarea a deciziei lui Putin de a recunoaște independența separatiștilor pro-ruși din Donețk și Lugansk. Kremlinul a spus că ruperea relațiilor diplomatice ar fi „un scenariu extrem de nedorit”. 

Cel mai înalt reprezentant diplomatic al Ucrainei în Rusia, „însărcinatul cu afaceri Vasil Pokotilp a fost rechemat în Ucraina pentru consultări”, a transmis Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

În acelaşi timp, Kremlinul a reacţionat la anunţul făcut anterior de preşedintele ucrainean, Volodmir Zelenski, care a declarat că urmează să examineze o solicitare primită din partea Ministerului de Externe privind ruperea relaţiilor cu Rusia. Rusia a avertizat Ucraina împotriva unei ipotetice ruperi a relaţiilor diplomatice, drept răspuns faţă de recunoaşterea republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, întrucât ar fi un „scenariu extrem de nedorit”.

Ruperea relaţiilor diplomatice ar reprezenta un scenariu extrem de nedorit, care va face totul mai complicat nu doar pentru state, ci şi pentru popoarele celor două ţări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.