Spread the love

Conducerea PSD Constanța a organizat, vineri, la sediul partidului, conferința săptămânală de presă, la care au participat președintele CJC, vicepreședintele PSD Constanța Marius Horia Țuțuianu; dar și secretarul executiv al formațiunii de la malul mării, Lucian Lungoci; deputatul Radu Babuș – purtător de cuvânt al PSD Constanța și președintele organizației de tineret a PSD Constanța, Nicu Roșu.

Lungoci a vorbit despre faptul că pe viitor partidul dorește să se coaguleze mai mult, iar după alegerile prezidențiale vor pune accent pe cele locale, iar obiectivul este să câștige mai multe localități, să recupereze orașe precum Cernavodă, Mangalia, Hârșova și Medgidia și să le păstreze pe cele pe care le au deja. Totodată, potrivit lui Țuțuianu, primarul localității Crucea, Gheorghe Frigioi, nu va mai candida anul viitor pentru un nou mandat. Astfel, conducerea PSD Crucea a fost preluată, de joi seară, de Rareș Drăghici, prezent la conferința de vineri.

În cadrul conferinței, Țuțuianu a discutat despre ședința ce va avea loc tot astăzi, începând cu ora 17:00, atunci când vor avea loc alegerile pentru Organizatia Tineretului PSD, singurul candidat înscris pe listă fiind Nicu Roșu. Totodată, Țuțuianu, unul din coordonatorii principali ai PSD Constanța în județ, a arătat faptul că Viorica Dăncilă, candidatul PSD, este cel mai bun candidat.

„Ne-am grupat pentru aceste alegeri prezidențiale și pentru a obține cel mai bun scor. (Urmărim – n.r.) punerea la punct a fiecărei organizații, de la sud la nord, de la vest la est, în fiecare localitate, comună, sat, staff, consilieri locali, județeni, tot ce înseamnă ca să obținem cel mai bun scor. Parlamentarii se vor ocupa de tot ce înseamnă județul Constanța. Bineînțeles, vor fi alocate zone pentru fiecare parlamentar și consilieri județean. Eu și președintele Felix Stroe vom merge în fiecare comună și în fiecare sat din județ pentru a convinge locuitorii județului Constanța că doamna Viorica Dăncilă, premierul României și candidatul PSD, este cel mai bun candidat și cel care ne poate scoate din somnul în care ne-a adus Klaus Iohannis. Ne-am propus minim 35%. Dar, să treacă data de 10 noiembrie și vedem după aceea… (…) Ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale din 2016 să nu se întâmple, mi-aș dori ca la alegerile prezidențiale să se repede scorul de la alegerile parlamentare, unde ceilalți participanți n-au câștigat mai nimic”, a spus Țuțuianu.

Potrivit lui Lungoci, PSD consideră că am înțeles unde am greșit, respectiv lipsa comunicării. PSD s-a confruntat cu această problemă și în ultimele… multe campanii electorale, însă Lungoci promite că de data aceasta va exista o mobilizare exemplară în acest sens.

„Principalul punct slab ar fi lipsa de comunicare și de aducere la cunoștința cetățenilor a tot ce s-a făcut bun în ultimii aproape patru ani. A existat o lipsă de propagare a mesajelor, ceea ce a dus la o nehotărâre a electoratului PSD, care s-a văzut în vara aceasta la alegerile europarlamentare. De data aceasta, vrem să avem o activă nu doar pasivă, cu cât mai multe întâlniri cu cât mai mulți cetățeni. Avem un program de campanie care prevede cel puțin două întâlniri electorale în fiecare localitate din județul Constanța, cu o țintă clară în primele 20 de localități care însumează 82% din electoratul întregului județ, acolo vom avea cel puțin patru întâlniri electorale. (…) Am înțeles unde s-a greșit, comunicarea ne-o dorim să fie din partea tuturor președinților de organizații locale, tuturor consilierilor locali, județeni, primari și care nu au făcut cunoscute opiniei publice lucrurile bune care s-au realizat”, a spus Lungoci.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *