Spread the love

Agenția Națională de Integritate a anunțat, joi, că a constatat că Horia Țuțuianu, actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2012-2016 întrucât ar fi exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al CA al S C Neptun Olimp S.A., realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Țuțuianu Marius Horia a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, informează ANI.

De cealaltă parte, întrucât anunțul ANI nu are legătură cu activitatea de președinte al CJC, Marius Horia Țuțuianu consideră că seriozitatea și profesionalismul sunt, câteodată, deranjante. Totodată, Țuțuianu își exprimă încrederea în Justiția română.

„Ieri a fost o zi dificilă pentru mine, în contextul anunțului Agenției Naționale de Integritate privind posibila mea incompatibilitate din 2012. Am ezitat dacă să mă exprim public pe această temă, dar doresc să mulțumesc tuturor pentru susținerea demonstrată în aceste zile. Atât înainte de a prelua funcția pe care o dețin acum, cât și în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța am încercat, în permanență, să îmi reprezint comunitatea într-un mod responsabil și performant. Câteodată seriozitatea și profesionalismul sunt deranjante. Mai ales pentru cei care acționează conform unui sistem de valori construit strâmb. Sunt pregătit să îmi continui munca și să îmi respect, ca întotdeauna, comunitatea. Sunt conștient că, în perioada următoare, luptele politice vor fi mai acerbe. Aș vrea însă să fim conștienți că mai presus de orice sunt cetățenii acestui județ și interesele lor. Mulțumesc tuturor pentru susținere și am încredere în justiția română”, a spus Horia Țuțuianu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *