Țuțuianu, mesaj de 1 Decembrie: „Transmit un semnal de unitate de aici, din județul Constanța, tuturor românilor din întreaga țară dar și celor de peste hotare”

Trăim un moment istoric în care celebrăm două mari evenimente: 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă  și 100 de ani de la Marea Unire, când se îndeplinea idealul multor generații ce au luptat pentru a trăi într-o Românie unită, alături de frații lor. „Pe-al nostru steag e scris unire”, răsuna acum un secol ca fiind idealul general al tuturor românilor, prin unirea care avea să ajute la crearea unei identități naționale comune.

„Momentul în care marcăm Centenarul Marii Uniri este în strânsă legătură cu modul în care vom proiecta viitorul nostru ca țară, cum vom clădi România de mâine. Generațiile viitoare vor învăța de la noi să cinstească memoria înaintașilor dar și jertfele acestora. 1 decembrie reprezintă o sărbătoare de suflet, cu o semnificație deosebită. Este momentul în care trebuie să ne gândim doar la lucrurile care contează și care ne unesc, pe noi, cetățenii  acestei țări. Cred că doar împreună, uniți, putem să ducem mai departe idealul pentru care au luptat strămoșii noștri: o țară independentă, un stat suveran! Doresc să trasmit un semnal de unitate de aici, din județul Constanța, tuturor românilor din întreaga țară dar și celor de peste hotare. Să ne amintim dorința supremă a înaintașilor și anume independența meleagurilor românești. Cred că este esențial să cinstim memoria strămoșilor noștri, să fim onești, să ne iubim țara și să trăim în armonie, indiferent de județ, etnie, religie sau orientare politică. Să nu uităm că mai presus de toate, suntem toți români! La mulți ani constănțeni! La mulți ani România! La mulți ani români de pretutindeni!” , a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Președintele CJC a fost prezent cu prilejul ceremoniilor dedicate zilei de 1 decembrie la Mircea Vodă și Murfatlar.

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*