Spread the love

Ședința de marți a Consiliului Județean Constanța a fost tensionată, întrucât în cadrul acesteia s-a adoptat bugetul județului pe anul în curs. După ședință, președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu, și-a vărsat nervii pe liberalii constănțeni, pe care îi acuză de indiferență și de faptul că se comportă ca și cum ar fi… în opoziție. De asemenea, Țuțuianu a punctat faptul că bugetul județului a fost tăiat de guvernul PNL cu 73 de milioane lei:

„Vreau să le transmit acestor diletanți administrativi că nu am văzut în ultimele trei luni și ceva de când sunt la guvernare vreun consilier sau membru PNL din Constanța care să meargă la București să susțină vreun proiect al județului Constanța. Nu am văzut pe nimeni din PNL Constanța care să susțină bugetul Consiliului Județean Constanța, care a fost tăiat cu 73 de milioane pe anul 2020! Nu am văzut nici un membru PNL care să meargă la ministere și să vină să spună că a rezolvat sau a găsit o ușă deschisă la guvernul dumnealor. Dar, vin în ședință și spun ce e bine și ce nu. Am încercat să facem un buget echidistant, compartimentat pe capitole pentru fiecare direcție în parte ca să acopere necesitatea CJC. A fost un buget mult mai mic, am reușit să asigurăm tuturor subordonatelor nevoia de cheltuială și putem spune că avem toți banii de funcționare. Aștept ca guvernul PNL să întoarcă capul spre Constanța și să aprobe proiectele județului Constanța! Suntem un județ cu 700.000 de locuitori!”, a spus Țuțuianu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *