Țuțuianu îi răspunde lui Bourceanu: „Pentru politică îți trebuie bune intenții, care NU EXISTĂ la PNL Constanța! Drumul de la Siminoc este inclus în PNDL și va fi REABILITAT!”

Prim-vicepreședintele PNL Constanța, Septimiu Bourceanu, a lansat vineri un atac la președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, cu privire la un drum din județ aflat într-o stare precară. În postarea sa pe o rețea de socializare, Bourceanu a arătat că drumul dintre satul Siminoc și A2 este impracticabil.

„Nu știu dacă președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a trecut vreodată pe acest drum. E foarte greu să îl numești drum pentru că asta ar însemna să poți să circuli pe el cu autovehicule nu cu tancuri sau mașini offroad. Și nu este orice șosea din Dobrogea ci una care face legătura cu Autostrada Soarelui. De aceea îl invit pe Marius Horia Țuțuianu, cu șoferul din dotare bineînțeles, să facă o excusie cu obstacole pe drumul dintre satul Siminoc și autostradă. Să își ia domnul Țuțuianu un vehicul mare, precum șenilata cu care este deja obișnuit, pentru că are de trecut șanțuri până ajunge la autostradă”, a arătat Bourceanu.

CITEȘTE ȘI:

Țuțuianu a luat foc: „Îi recomand harta!”

Președintele CJC a reacționat la postarea liberalului constănțean și a precizat că Bourceanu se află într-o… gravă eroare. Printre altele, Țuțuianu a spus că drumul la care se face referire este unul comunal și, prin urmare, nu poate fi reabilitat de Consiliul Județean și, totodată, acesta este inclus în PNDL, primarul orașului Murfatlar a semnat deja contractul de finanțare și lucrările încep în scurt timp.

„Sunt două motive pentru care orice persoană intră în politică. Primul și cel mai important – ca să aduci beneficii și dezvoltare comunității pe care o reprezinți. Al doilea motiv – să îți dorești să ai o opoziție serioasă activității tale, pentru ca acolo unde greșești să fii îndrumat de adversarul politic. Ambele coroborate asigură bunul mers și dezvoltarea comunității. Din păcate, la Constanța, observ că PNL este într-o continuă campanie electorală, care nu are nimic de-a face nici cu comunitatea și nici măcar cu politica! Regret faptul că domnul Bourceanu, aruncat ca o măsea stricată prin propriul partid, se străduiește să își regăsească locul prin atacuri la persoană, dar îl asigur că drumul la care face referire este inclus în Programul Național de Dezvoltare Locală, program guvernamental și în următoarele trei săptămâni încep lucrările! Primarul orașului Murfatlar, domnul Valentin Saghiu, a semnat contractul de reabilitare a acestui drum încă de anul trecut. Totodată, acest drum este unul comunal – subliniez acest lucru – care aparține de Murfatlar, nu este județean, deci Consiliul Județean Constanța nu are atribuții pentru viitoarea reabilitare. Astfel, îi recomand harta domnului Bourceanu, poate află ceva din ea… De aceea spun că pentru politică îți trebuie cunoștințe, informații reale și, mai ales, bune intenții. Nici una din acestea nu se regăsește la PNL Constanța și spun asta cu regret…”, a spus Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

drum siminoc

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *