Turiştii români au SALVAT litoralul bulgăresc! România, pe primul loc la numărul vizitatorilor străini în Bulgaria vara aceasta

Turiştii români au salvat litoralul bulgăresc, astfel că România a fost principala ţară din care au venit cei mai mulţi turişti străini în Bulgaria, conform Institutului Naţional de Statistică din Bulgaria. În cele trei luni de vară, peste 635.000 de români şi-au făcut vacanţa pe litoralul bulgăresc, acestea fiind datele rapor­tate de hotelieri. Turcia s-a clasat pe al doilea loc, cu doar 573.000 de turişti turci care au mers în Bulgaria. Însă, anul trecut circa 1 milion, mai exact 940 de mii de turişti români, au ales să îşi facă vacanţele în Bulgaria, conform aceleiaşi surse. Totuşi, turiştii turci ajunşi în Bulgaria au fost într-un număr mai mare, cu doar 22.000, astfel că Turcia a reprezentat principala sursă de turişti străini pentru Bulgaria în 2020.

Turiştii români au mers într-un număr mai mare în Bulgaria în vara acestui an comparativ cu vara anului 2020, iar acest lucru s-a datorat şi faptului că ţările preferate de români, Turcia şi Grecia, au intrat pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic, astfel că cei nevaccinaţi care se întorceau din aceste ţări erau obligaţi să stea în carantină. Bulgaria, comparativ cu alte ţări europene, nu a fost la fel de restrictivă în privinţa turiştilor români. În perioada verii, Bulgaria a fost singura ţară din Europa care a eliminat orice restricţie cu privire la intrarea românilor pe teritoriul bulgăresc.

România de câţiva ani reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori de turişti pentru Bulgaria.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Turiştii români au SALVAT litoralul bulgăresc! România, pe primul loc la numărul vizitatorilor străini în Bulgaria vara aceasta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *