Site icon TOMIS NEWS

Turcia începe răzbunarea pe atentatul din Istanbul: Operațiune în forță împotriva PKK

turcia

Autorităţile din Turcia au anunţat că aproape 900 de membri ai forţelor de securitate participă la o operaţiune împotriva grupării militante kurde PKK din estul ţării. Operaţiunea reprezintă o consecinţă a atacului de duminică de la Istanbul, soldat cu moartea a şase persoane şi pe care autorităţile turce l-au pus pe seama PKK. Reprezentanţii acestuia au negat însă orice implicare în atacul cu bombă.

Operaţiunea care se desfăşoară în regiunea muntoasă din Anatolia face parte din eforturile militare turceşti de degradare a capacităţii operaţionale a PKK. Autorităţile au declarat că au fost confiscate arme, muniţii şi componente care ar fi putut fi foloste la fabricarea bombelor.

Atacul de la Istanbul a amplificat considerbal tensiunile în ţară şi există deja temeri că acest conflict ar putea lua amploare atât în Turcia cât şi dincolo de graniţele acesteia. Un oficial de la Ankara a declarat că autorităţile plănuiesc şi alte acţiuni împotriva grupărilor kurde şi a militanţilor ISIS din nordul Siriei şi din Irak.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version