Turcia cere Rusiei să îi permită să-și evacueze cetăţenii dintr-un oraș ucrainean aflat sub bombardament

Turcia a făcut apel la Rusia să o ajute cu evacuarea cetăţenilor săi blocaţi în oraşul asediat Mariupol din Ucraina, a declarat presei duminică ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, fără a confirma că moscheea din localitate a fost lovită de bombardamente ruse, potrivit AFP. Şeful diplomaţiei turce a spus că l-a sunat sâmbătă pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi i-a cerut ajutorul pentru evacuarea cetăţenilor turci.

Autorităţile ucrainene au transmis în acest weekend că moscheea din Mariupol, unde s-au refugiat circa 80 de civili, dintre care câteva zeci de turci, a fost vizată de forţele ruse care au încercuit oraşul.

Este prima reacţie oficială a guvernului turc de la anunţul autorităţilor ucrainene. Cavusoglu a declarat că „imamul moscheii nu a confirmat bombardamentul” asupra clădirii.

Un membru al comunităţii turce locale a dezminţit la rândul său sâmbătă că moscheea a fost vizată de armata rusă.

„El a spus că în zonă au căzut rachete”, a spus ministrul, recunoscând că a pierdut contactul cu comunitatea turcă de acolo din cauza prăbuşirii infrastructurii. „Am transmis această informaţie Rusiei„, a adăugat el. „Am trimis autocare în regiune, însă acestea nu au putut intra în oraş”, a mai spus el.

Este prima dată când guvernul turc confirmă prezenţa unor cetăţeni ai săi în moschee, fără a preciza numărul lor. „Susţinem integritatea teritorială a Ucrainei, însă trebuie să lucrăm cu ambele părţi în scopuri umanitare”, a declarat Cavusoglu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *