Turcan (Muncă): „Peste 35.000 de bugetari vor trebui să opteze între pensie şi salariu. Bugetarii vor putea munci până la 70 de ani, dar nu pot cumula pensia cu salariul, cu excepția profesorilor”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că în România sunt 120.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul. Dintre acestea, peste 35.000 primesc salariu de la stat. Odată cu viitoarea intrare în vigoare a legii care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, cei 35.000 vor trebuie să opteze pentru una dintre cele două venituri.

„În momentul de faţă această măsură nu este privită ca o măsură de a face economie la bugetul de stat, ci o măsură menită să încurajeze viaţa profesională activă. Avem o evaluare şi în momentul de faţă în România există peste 120.000 de persoane peste 65 de ani care au diferite forme de contracte. Aşadar sunt oameni în România peste 65 de ani care îşi doresc să muncească. Noi dorim să flexibilizăm relaţia dintre angajaţii peste 65 de ani şi angajatori. Sunt peste 35.000 de beneficiari de pensii speciale sunt angajate în sistemul public. Spun aproximativ pentru că sistemul de apărare şi ordine publică are propriul sistem de contributivitate şi informaţiile nu sunt în totalitate cunoscute. În momentul în care această lege intră în vigoare vom vedea câte contracte de muncă se suspendă”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul a prezentat, joi, într-o conferință de presă, un proiect de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, dar nu interzice cumulul pensie-salariu în privat. De asemenea, bugetarii și angajații din privat pot opta să muncească până la 70 de ani. Există și excepții de la lege, precum profesorii:

  • „Am finalizat un proiect de lege pentru continuarea activității în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare și introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată opta să muncească până la 70 de ani.
  • Proiectul de lege prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie și care doresc să rămână în activitate să poată să facă lucrul acesta. Este o opțiune a angajatului pentru a munci în continuare chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare și aduce avantaje pe lângă faptul că rămâne persoană activă și posibilitatea de a avea un nivel al salariului la care se afla la momentul îndeplinirii vârstei de pensionare.
  • Este un drept, nu o obligație. Rămâne posibilitatea oricărei persoane de a se pensiona fără nicio îngrădire.
  • Cine optează pentru munca până la 70 de ani și pe urmă se răzgândește se poate reîntoarce la pensie oricând dorește.
  • Persoana care continuă activitatea poate să solicite de asemenea recalcularea pensiei în sistemul public avantajul constând în majorarea punctelor și obținerea unei pensii în sistemul public calculată proporțional cu perioda lucrată.
  • Cui se aplica acest proiect de lege? Activităților profesionale pe baza de CIM sau raport de serviciu, așadar și pentru sistemul public și pentru sistemul privat.
  • Pentru a putea opta să lucreze până la 70 de ani este suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În mediul privat angajatorul poate să refuze. Pentru sectorul public pentru continuarea activității nu este necesar acordul prealabil al angajatorului și are ca consecință suspendarea plății pensiei și este o măsură de echitate socială și juridică.
  • Excepțiile: Trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituție. De asemenea vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei când optează pentru activitatea până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturile de autor, personalul didactic, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române și persoanele din instituții care la data intrării în vigoare sunt în exercitarea unui mandat prevăzut de lege”

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *