TULCEA Medici de familie, SANCȚIONAȚI pentru ABSENȚA de la programul din cabinet

Opt din cei 14 medici de familie din judeţul Tulcea verificaţi săptămâna trecută de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) nu erau la cabinete în momentul efectuării controlului şi vor fi sancţionaţi, a declarat luni, în timpul unei şedinţe organizate de Prefectură, preşedintele CJAS, Eugenia Vasile. Ea a menţionat că verificările au avut ca scop evaluarea modului în care se acordă concediile medicale, cunoscut fiind faptul că perioadă iniţială a acestora s-a modificat.

Opt din cei 14 medici nu erau la cabinete. Ei vor fi sancţionaţi cu 5% din valoarea per capita din luna în care am făcut verificarea. Nu am făcut încă un calcul, se va face în luna septembrie”, a afirmat preşedintele CJAS.

Eugenia Vasile a mai spus că medicii absenţi şi-au explicat situaţia prin diferite motive:

O doamnă doctor mi-a spus că era în altă localitate, un alt doctor mi-a spus că tatăl său a avut probleme şi că se ocupa de acesta. (…) Aş încuraja primarii şi populaţia să fie sinceri cu autorităţile şi să atenţioneze atunci când medicul nu vine la program. Ei sunt plătiţi pentru acest lucru”, a menţionat preşedintele CJAS.

Potrivit sursei, în timpul unui alt control, efectuat în urmă cu două luni, trei medici cu cabinete în municipiu nu erau la lucru în timpul programului. Prefectura judeţului Tulcea a organizat, luni, o şedinţă cu autorităţile din domeniul Sănătăţii pentru a identifica soluţii la problema deficitului de specialişti.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „TULCEA Medici de familie, SANCȚIONAȚI pentru ABSENȚA de la programul din cabinet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *