Spread the love

Președintele Tineretului Social Democrat Constanța, Nicu Roșu, arată că celor de la USR Constanța li „se fâlfâie de drapelul României”, întrucât această organizație nu are arborat și steagul tricolor la propriul sediu. Conform Legii nr. 75/1994, drapelul României se arborează permanent la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituțiilor de învățământ și cultură, iar la sediul USR Constanța se regăsește doar steagul Uniunii Europene.

„Deputatul Stelian Ion, avocat de profesie, a omis să respecte legea! Culmea este că această prevedere nu este respectată tocmai de un partid care clamează, cu surle și trâmbițe, respectarea legii. Mai mult decât atât, încalcă flagrant legea de bază a României! Culmea tupeului politic a atins-o candidatul Stelian Ion, a cărui figură, zâmbăreață de altfel, este lipită pe sediul organizație, în timp ce parlamentarul Stelian Ion nu s-a încruntat, fie și o secundă, văzând că drapelul țării care îi asigură indemnizația de deputat nu este arborat acolo unde prevede legea. Dar la ce să ne așteptăm de la un așa zis politician care nu a făcut nimic pentru Constanța, teleportat fiind în fotoliul de parlamentar din care face figurație și cam atât”, a transmis Nicu Roșu.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *