Spread the love

Atunci când neajunsurile, neputința și greutățile te aruncă într-o luptă grea cu viața, pentru supraviețuire, zi de zi, nici bucuria sărbătorilor nu mai alină sufletul. Simt asta pe pielea lor, zeci de familii greu încercate din Constanța și localitățile limitrofe, pentru care Crăciunul este o zi ca oricare alta, pe care o petrec la fel, însă cu speranța în suflet că Moș Crăciun nu a uitat de ei și că vor avea parte de sărbători luminate și îmbelșugate, ca în orice casă. Astfel, tinerii social democrați constănțeni a trecut pe la fiecare familie, încărcat cu daruri de sărbători. Saci întregi cu alimentele de bază pentru masa de Crăciun, cu îmbrăcăminte, încălțăminte, aparatură electrocasnică, jucării pentru copii, dulciuri, dar și brazi și ornamente pentru pom au ajuns la cele 26 de familii din municipiu și județ, în cadrul campaniei umanitare “Moș Crăciun pentru o zi!”, campanie născută din dorința de a dărui bucurie și speranță de la suflet pentru suflet.

Cei mai bucuroși au fost de departe copiii, care îl așteptau nerăbdători pe Moș Crăciun. Dulciurile și jucăriile primite în dar le-au adus pe chip zâmbetul și fericirea.

„Așa cum facem an de an, și anul acesta, în prag de sărbători, am ajuns la familiile nevoiașe din Constanța pentru a aduce un strop de fericire acolo unde soarta nu a fost atât de blândă și darnică. Este o acțiune de suflet pe care o vom desfășura cât mai des posibil, nu doar de Paște sau Crăciun. Acești oameni au nevoie de noi toți”, a declarat Nicu Roșu, președinte TSD Județul Constanța.

Potrivit TSD Constanța, au primit daruri 26 de familii greu încercate din Constanța, Năvodari, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cumpăna, Limanu, Eforie, Agigea, Băneasa, Murfatlar, Grădina, Crucea, Saraiu, Peștera, Tortomanu, Mircea Vodă, Săcele,  Pecineaga, Chirnogeni, Ciocârlia de Sus, Dobromir, Ostrov, Tuzla și Vadu. În total, aproape 100 de suflete vor avea sărbători mai frumoase anul acesta, prin implicarea TSD Constanța.

„Pentru toate aceste familii, ajutorul din partea tinerilor va fi constant. Campania “Moș Crăciun pentru o zi” se regăsește în cadrul acțiunilor de responsabilitate socială a Tineretului Social Democrat Constanța”, au mai punctat reprezentanții TSD.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *