Tristețe peste măsură la Carniprod. Directorul general Ciuleac: „Am putea să lucrăm, dar ne țin închisă fabrica! Nu am văzut un buletin de laborator, vor găsi metode să nu ne dea banii” Președintele CJ, Teodorescu: „Într-o lună repornește procesarea!”

Carniprod Tulcea unul dintre cei mai mari procesatori de carne din țară, condus de Nicolae Ciuleac (69 de ani), a fost închisă din cauza restricţiilor im­puse de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea, pe fondul depistării viru­sului pestei porcine africane. Practic, vorbim de prăbușirea unui imperiu în producție și zootehnie, dacă ne gândim că profitul pe anul trecut al companiei a fost de aproape 6,1 milioane lei și creanțe de aproape 7,4 milioane lei, cu o capacitate de producție de 50 de tone pe zi.

Ca un trăsnet a picat vestea din 3 iulie, când medicii veterinari au dat verdictul: virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a infestat fermele și abatorul, după ce a fost descoperit virusul la porci domestici, într-o gospodărie a populației, din comuna Frecăței, Brăila. Într-o singură zi, imperiul construit în ani de muncă s-a prăbușit: peste 45.000 de porci uciși, în ritm de 1-2.000 pe zi, lacăte pe fabrică și pe 30 de magazine, iar marfa din magazine incendiată, aproape toți cei 500 de angajați concediați, 700 de tone de carne, aflate pe stoc, sechestrate.

TOMIS NEWS a ajuns la Tulcea pentru a vedea la fața locului ce se petrece. Doar vestea depistării virusului nu ar fi cea mai mare problemă, ci efectele acestuia. Conducerea Carnipord susține că îndeplinește toți indicatorii de biosecuritate, orice autovehicul care intră și iese din fabrică este verificat la sânge și dezinfectat, carnea oprită de la vânzare este depusă în depozite fără să se știe ce se va întâmpla cu ea,  iar tristețea cea mai mare este legată de faptul că sute de angajați sunt trimiși acasă și nu se știe ce le rezervă viitorul, întrucât fabrica este închisă și… atât. Din discuțiile cu directorul general al companiei înțelegem că medicii veterinari au oprit activitatea, fără să arate oficial de ce și fără să spună pentru cât timp fabrica va rămâne închisă sau dacă se va redeschide vreodată.

Și Constanța este afectată de această lovitură, județ în care Carniprod are zece magazine, respectiv șase în municipiu, două în Ovidiu, unul la Mihail Kogălniceanu și unul la Mangalia. De altfel și la Constanța s-a confirmat un focar săptămâna trecută, într-o gospodărie din localitatea Istria, unde un animal a murit, iar fostul prefect Ioan Albu a aprobat planul de măsuri.

Toate animalele la care boala a fost confirmată vor fi ucise și neutralizate, iar în prezent tot județul Tulcea este plin de anunțuri alarmante. De asemenea, statul îi asigură pe proprietarii ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor că vor fi despăgubiți, la prețul de piață al animalelor.

„Utilizarea este totul, averea este nimic”

Nicolae Ciuleac este originar din Timișoara și înainte de 1990 a fugit în Austria. A revenit în țară și împreună cu câțiva colegi de la Tabco a demarat fundația firmei care, peste ani, a devenit ditamai compania Carniprod. Pe pereții biroului directorului general Nicolae Ciuleac atârnă zeci de diplome de merit și distincții acumulate de-a lungul anilor, dar și mai multe citate motivaționale. Unul dintre acestea aparține chiar lui Ciuleac, în ton cu celelalte: „Utilizarea este totul, averea este nimic”. Poate fi chiar marele test pentru antreprenorul tulcean, întrucât la Carniprod asta este și cea mai mare durere: activitatea oprită.

Cu voce tremurândă și vizibil afectat de acest șoc, Ciuleac se gândește cu ochi pierduți și la altă situație, care s-a petrecut cu o săptămână înainte de veste.

„S-a descoperit în Deltă virusul de porcină africană. Înainte de a afla vestea cu gripa porcină din Deltă a venit cineva de la DSV și mi-a spus să am grijă că s-a găsit așa ceva. Noi avem biosecuritate aici. S-au luat și măsuri peste cele pe care le avem de regulă. Am fost avertizați, dar cine ne-a spus ca și cum știa că o să avem! A fost o treabă ciudată… La noi porcii sunt închiși, protejați, facem biosecuritate. Numai după o săptămână după ce am fost informat s-a identificat că avem și noi! Interesant! Nu poate să ajungă pesta porcină direct peste o săptămână la mine direct! Nu știu cine ar avea interes… Nu pot să speculez… Am zis că vreau să văd și eu niște analize, care să spună același lucru… Bineînțeles că nu mi s-a permis acest lucru. După câteva zile, am văzut și eu că se manifestă animalele cu această problemă. Dar, chiar și așa… doar comunicate, eu nu am văzut un buletin de laborator. Am văzut doar un comunicat, atâta tot. Poate o să-mi dea… (…) Livrăm foarte mult în Constanța! Problema nu e la noi în fabrică, ci este la complex, dar temeiul că se află într-o zonă cu focar, de la DSV s-a dispus să trimitem pe toată lumea acasă, să nu mai producem. S-a sechestrat toată carnea, cam 5-600 tone, care nu are pestă… Când s-a făcut abatorizarea, la un porc s-au găsit pe rinichi niște pete. Cam asta este tot. Din momentul acela stop cadru! Toți oamenii sunt acasă, nu lucrează nimeni…”, a spus directorul general Nicolae Ciuleac, pentru TOMIS NEWS.

Directorul general a solicitat în scris ANSVSA să apeleze și la un laborator european, însă nu a primit un răspuns nici până astăzi.

„Este ars tot ce mișcă și este porc”

500 de angajați lucrau la Carniprod, dintre care primii concediați, 150, la complexul zootehnic, aflat în apropierea fabricii. Dincolo de punerea la pământ a 500 de familii, ceea ce se întâmplă în companie este sinistru: uciderea a zeci de mii de porci, inclusiv cei nou-născuți, este un film horror în plină desfășurare.

„Noi avem 45.000 de porci, dar se nasc pe lună cam 10.000. Așa că nu știu să spun exact, punctual. Să zicem că plecăm de la 45.000, dar vor fi arși tot ce mișcă și este porc! (…) Ca societate, putem lucra, o să luăm carne de la alții, dar problema e că nu pot să lucrez acum!”, ne-a mai spus Nicolae Ciuleac.

ANSVSA a detaşat personal de specialitate din 10 judeţe și au venit și doi experți din partea Comisiei Europene. După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie a zonelor afectate şi a mijloacelor de transport. Proceduri de durată și, pentru că trăim în România, vor fi de foarte lungă durată, ceea ce înseamnă că există riscul serios ca gigantul Carniprod să fie închis pentru totdeauna.

Despăgubirile, un vis irealizabil…

Aproape pe orice român care aude de aplicarea legislației îl pufnește râsul. Pe un antreprenor, însă, îl apucă groaza. Promisiunile guvernamentale, niciodată aplicate, se repetă și în acest caz. Tăcerea ministerului Sănătății pe subiect poate fi un răspuns, ascunderea după „aplicarea legii” este clară: despăgubirile nu vor avea loc niciodată, o convingere la Carniprod inspirată dintr-un trist precedent petrecut tocmai la cea mai mare companie de profil de pe piață, care încă din 2009 se află în procese pentru a-și încasa aceste sume promise de Guvern.

„Este o lege potrivit căreia toți porcii se vor plăti. Dar, asta scrie la lege, până ajungi efectiv la plată… Eu nu am venituri, am cheltuieli la ora actuală! Eu ce fac? Pe mine m-au oprit, nu știu unde scrie că trebuie oprit, că aici nu e pestă și chiar dacă ar fi dezinfectăm locul cu acest porc despre care se spune că a avut o problemă! Dar, nu e așa, ei au spus gata, stop! La ora actuală, avem toată carnea în firmă, nu ne spune să o aruncăm, să o folosim, absolut nimic și stăm cu ea încuiată! Nimeni nu ia atitudine să ne spună ce să facem… (…) Eu știu că un astfel de eveniment a avut loc la Timișoara, tot cu pestă și se plimbă și acum pe la procese! Bine, eu nu sunt Smithfield (companie americană, subsidiară a grupului WH Group din China, cel mai mare procesator de carne de porc la nivel mondial, țintă a scandalului din 2009 – n.r.), nu am puterea lor, ei pot să suporte un așa șoc. Au lichidat, dar plâng și acum după bani. Motive ca să nu se plătească se găsesc, pe hârtii scrise și toate sistemele care concurează… (…) La carnea care se află aici, sunt pierderi de peste cinci milioane lei, doar pentru ce este aici în fabrică. Eu aș putea să lucrez, dar mi-au oprit fabrica!”, a mai spus Nicolae Ciuleac, pentru TOMIS NEWS.

Conducerea județului: „Este o situație grea pentru județ, trebuie să salvăm acest brand al Tulcei!” 

Între timp, conducerea Consiliului Județean Tulcea se află în alertă și președintele instituției, Horia Teodorescu, ne precizează faptul că toate autoritățile locale și centrale își exprimă intenția de a salva această companie de mare faimă a județului.

„Este o situație grea pentru județul Tulcea, ținând cont că este afectat unul dintre marii actori economici ai județului, este un brand aflat într-o situație grea… Au fost găsite animale cu analize clare că există pesta porcină… Toate demersurile noastre sunt de a încerca să limităm pe cât se poate! Sunt afectate și o localitate din Constanța și una din Brăila… Este foarte greu să ținem virusul pe loc, ținând cont de natura terenului și mă refer la Delta Dunării în mod special. Sprijinul este din partea Guvernului, a miniștrilor implicați direct în urmărirea acestui fenomen. Chiar acum am discutat cu prefectul (Lucian Furdui – n.r.) într-o întâlnire cu toate structurile locale. Sunt prezenți la Tulcea vicepreședintele ANSVSA, un secretar de stat, tot timpul au fost aici, au fost și ministrul Petre Daea și președintele ANSVSA, se fac eforturi pentru stingerea focarelor din zona noastră. (…) Ca punct de vedere personal, din discuțiile pe care le-am purtat, deci eu nu sunt autorizat să dau cel mai bun răspuns, dar pot să spun că nu s-a discutat niciodată de închiderea definitivă Carniprod. S-ar putea să se lucreze doar pe zona de procesare, pe zona de ferme este o problemă până când se vor face toate demersurile astfel încât pesta să dispară definitiv din incinta Carniprod. Sunt lucruri de durată, dar pe procesare cu material din alte zone, neinfestat, după ce se trece de acest episod, probabil într-o lună de zile, poate să intre în lucru pe procesare. Dar, cu carne din zone neinfestate! Noi sprijinim întru totul ca această unitate de faimă să reziste și să primească despăgubirile la valoarea reală a pierderilor cumulate de Carniprod”, a spus președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*