Trend european: Mașina personală rămâne în TOPUL preferințelor pentru deplasare

Maşina personală rămâne principala preferinţă pentru mobilitate, însă platformele alternative au perspective pozitive de revenire pe termen lung, se arată într-un raport al PwC. Astfel, studiul „The 2021 Digital Auto Report”, realizat de departamentul de strategie globală din reţeaua PwC, arată că, deşi maşina personală va rămâne în topul preferinţelor pentru mobilitate ale consumatorilor din Uniunea Europeană ca urmare a pandemiei, modalităţile alternative îşi vor reveni pe termen mediu şi lung, cel mai puternic avans fiind estimat pentru platformele de car sharing şi închirieri.

Cota de piaţă a platformelor de car sharing şi închirieri ar urma să crească de la 6% în acest an, la 10% în 2025 şi la 21% în 2035. Mai afectate de pandemie, platformele de mobilitate ride sharing (de exemplu Uber, Bolt) îşi vor reveni mai greu, urmând să crească de la 2% în 2021, la doar 3% în 2025 şi apoi la 7% în 2035. Utilizarea maşinii personale ar urma să scadă de la 92% în acest an, la 87% în 2025 şi 72% în 2035.

Consumatorii sunt tot mai preocupaţi pentru sănătatea şi siguranţa lor şi vor continua să folosească maşina personală pentru a se deplasa şi după pandemie. Iar această tendinţă se reflectă şi în cifre, piaţa la nivelul UE înregistrând, potrivit ACEA, o creştere cu peste 11% în ianuarie-august, faţă de perioada similară din 2020, în pofida problemelor cauzate de lipsa unor componente. România se înscrie în trend, cu un avans al vânzărilor de 7% în perioada amintită, impulsionate şi de programul Rabla. Totuşi, chiar dacă maşina personală rămâne pe primul loc în topul preferinţelor de mobilitate, vedem perspective pozitive pentru alternativele de mobilitate, în special pentru platformele de car sharing, care închiriază şi maşini electrice, dar şi pentru utilizarea bicicletei sau mersul pe jos”, a declarat Daniel Anghel, Partener şi Lider pentru industria Auto în cadrul PwC România.

Spre exemplu, în Germania tot mai puţini consumatori planifică să utilizeze modalităţile alternative de mobilitate precum taxi, platformele de ride sharing şi transportul în comun, chiar şi după pandemie, şi vor folosi mai mult maşina personală, bicicleta sau vor merge pe jos. În lumina schimbărilor aduse de pandemie, parcul auto din Europa va stagna (-0,6%) până în 2035, la 281 milioane vehicule, după ce în ediţia anterioară a raportului fusese estimată o scădere de 1,2%.

Piaţa auto verde se află într-un punct de inflexiune în Europa, determinată de un puternic impuls guvernamental (stimulente şi reglementări). Astfel, vânzările de maşini electrice noi ar urma să atingă 27% din totalul vânzărilor de autovehicule noi până în 2025 şi 78% în 2035. Construirea lentă a infrastructurii de încărcare va deveni în curând cel mai mare obstacol de creştere. Prima parte a raportului „Digital Auto Report 2021″ este un sondaj global al consumatorilor din SUA, UE şi China (3.000 de respondenţi) şi Japonia (1.000 de respondenţi).

CITEȘTE ȘI:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *