Trei dintr-o „lovitură”: Oamenii lui Orban demisionează în bloc din cabinetul Cîțu
Continuă plecările de la Palatul Victoria ale oamenilor fostului premier, Ludovic Orban. Astfel, Ştefan-Andrei Cazacu a fost revocat, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Printr-o altă decizie, premierul a dispus eliberarea lui Mironel Panţuroiu din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor.
Şeful Executivului a aprobat, de asemenea, ca vicepreşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Claudiu Constantin Năstasă, să exercite funcţia de preşedinte al AAAS până la numirea conducătorului instituţiei publice în condiţiile legii.
PE ACELAȘI SUBIECT: