Transportatorii cer intervenția lui Kovesi în MAFIA de la Ministerul Transporturilor

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) va face o plângere la Parchetul European, pentru a ancheta situația fără precedent de la Ministerul Transporturilor. Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Koveși, ar putea face curățenie acolo unde toate guvernele din ultimii doi ani au încurajat corupția. Persoanele ținute în funcții publice în ciuda faptului că apar ca autori ai unor fapte ilegale au implicit legătură cu fonduri europene gestionate de autoritățile din subordinea MT, astfel încât această anchetă este si de competența Parchetului European.

Toată România aștepta să se facă dreptate și curățenie în Ministerul Transporturilor, la șase luni de la raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor care arată clar ce caracatiță politico-mafiotă s-a creat în MT și instituțiile din subordinea acestuia. După ieșirea USR-PLUS de la guvernare nu s-a văzut decât o rotaței a cadrelor. Oamenii partidelor au fost schimbați între ei, în aceleași structuri, dar au rămas să facă afaceri personale pe banii statului, mai departe. I s-a redat secretarului de stat Sandor Gabor atribuţiile privind coordonarea activităţii ARR, a Registrului Auto Român (RAR) şi a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), deși, în urma verificărilor făcute în primăvara acestui an de către inspectorii Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor, cu privire la activitatea ARR şi a secretarului de stat Sandor Gabor, a fost întocmit un raport care i-a fost înaintat fostului ministru Cătălin Drulă în 29 iunie 2021. Documentul respectiv, care ulterior i-a fost înaintat ministrului interimar Dan Vîlceanu, arată că în urma acţiunii de control „au fost constatate indicii cu privire la săvârşirea de către persoanele responsabile, nominalizate în cadrul raportului, a unor posibile fapte de natură penală, prevăzute de Codul penal, fapt pentru care Raportul de control va fi transmis, imediat după aprobarea acestuia de către conducerea ministerului, organelor de cercetare penală, în vederea efectuării cercetărilor care se impun, potrivit competenţelor”, au transmis reprezentanții COTAR.

Conform Raportului, transmiterea bazei de date de la Autoritatea Rutieră Română pe adresa personală a secretarului de stat Sandor Gabor, adresă de e-mail ce aparţine IFPTR Miercurea Ciuc, este ilegală. Corpul de Control a cerut sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a Agenţiei Naţionale pentru Integritate, instituţii care ar fi trebuit să verifice şi modul în care directorul general al ARR, Mihai Alecu, a dispus casarea şi transmiterea cu titlu gratuit a unor automobile din cadrul Autorităţii, precum şi încheierea unui contract cu o firmă care nu se afla în catalogul SEAP/SICAP la data consultării acestuia de către funcţionarii instituţiei publice. În urma raportului Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, COTAR a cerut, în mai multe rânduri, intervenția imediată a instituțiilor abilitate pentru a înlătura caracatița din Ministerul Trasporturilor. Presa din România a publicat mai multe investigații, în urma cărora ar fi trebuit să se ia decizii privind înlăturarea persoanelor găsite vinovate. S-a prezentat de nenumărate ori, prin anchete jurnalistice, felul în care transportul rutier a fost căpuşat de secretarul de stat Sandor Gabor. Dar raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor pare a fi efectiv ignorat de guvern. Cei care au făcut ancheta în interiorul ministerului și au înaintat acel raport fostului ministru Cătălin Drulă, apoi lui Dan Vîlceanu, actualul ministru interimar, au informații corecte, reale, dar totalmente ignorate de minister și de restul guvernnului. Mai mult, unii  dintre jurnaliștii care au preluat informațiile din raportul corpului de control au fost acuzați că prezintă „date false și vădit tendențioase”, deși asta ar însemna că Raportul, adică un document oficial și foarte bine documentat, întocmit de experți ai Ministerului Transporturilor, dar și notele de informare adresate celor doi miniștri, nu pot fi nici false, nici tendențioase, ci pot doar să reflecte realitatea, mai arată reprezentanții COTAR.

Cu toate acestea, secretarul de stat incriminat pare a avea influență foarte mare asupra tuturor guvernelor, din moment ce își permite nu doar să rămână în continuare în funcție și să facă aceleași afaceri descoperite de Corpul de Control, dar și să denigreze presa și să cenzureze informația, prin acuzații nefondate de „fake news”. Mai mult, același secretar de stat și toți colaboratorii lui își permit, prin astfel de afirmații, să jignească experții Corpului de Control şi pe directorul acestuia – cel care a aprobat Raportul.

S-a ajuns la un asemenea haos informațional, permis și parcă încurajat de instituțiile statului, încât publicațiile care au îndrăznit să preia informații din acel Raport au fost atacate prin campanii susținute de postaci, cu acuzații false aduse experților care fac parte din Corpul de Control. S-au lansat în spațiul public astfelde acuzații la adresa membrilor echipei care a făcut verificări la Autoritatea Rutieră Română (ARR) cum că aceștia s-ar afla în legătură cu fostul director al instituţiei respective și din acest otiv ar fi falsificat raportul. Cei acuzați au răspuns presei că niciunul dintre membrii echipei de control nu are vreo relaţie de prietenie sau amiciţie şi nici vreun interes comun cu fosta sau actuala conducere a ARR, iar acest lucru poate fi verificat. Constatăm că s-a ajuns foarte departe cu mafia din acest minister. Din reacțiile  celor care apar ca fiind vinovați, în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, precum și din reorganizarea și rotirea cadrelor  în aceleași structuri, după publicarea Raportului Corpului de Control, reiese că pe cei incriminați, cu dovezi concludente, nici măcar nu-i interesează faptul că noi toți am aflat despre ilegalitățile pe care le comit. Faptul că nu-i interesează consecințele arată că au susținere politică atât de puternică, încât au înțeles cu toții că sunt mai presus de lege. Iar lipsa de intervenție a instituțiilor abilitate pentru a face curățenie în acest cuib de viespi din Ministerul Transporturilor arată că în România nu mai contează nicio lege, atunci când oamenii partidelor de la guvernare fac afaceri cu banii și cu bazele de date ale statului. Dacă situația aceasta va continua, vom înainta o plângere către Parchetul European”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *