Rușii continuă „evaluarea guvernelor inamice”, iar clasamentul de tip TOP 10 al așa-ziselor „țări neprietenoase” a suferit o modificare radicală în această lună, potrivit defenseromania.ro. Clasamentul este publicat de ziarul de propagandă pro-război Vzgyad, apropiat Kremlinului. Ierarhia are la bază un punctaj acordat în funcție de acțiunile politice și militare desfășurate de diferite state în sprijinul Ucrainei în fața războiului rus de agresiune, dar și de pozițiile diplomatice care intră în coliziune cu Federația Rusă.
Pe baza acestor criterii, clasamentul consemnează o schimbare importantă și o ascensiune puternică a statelor baltice. Pentru prima dată, Letonia conduce acest top. Poziția a doua este ocupată la egalitate de Lituania, Finlanda și Estonia. Chiar sursa care a întocmit clasamentul „statelor neprietenoase” explică această schimbare spectaculoasă de lider prin acțiunile majore ale Ucrainei din ultima lună în Marea Baltică și prin atacarea cu succes a infrastructurii energetice ruse, care a provocat pierderi mari Federației Ruse. În ultima lună, Ucraina și-a extins considerabil raza de acțiune a dronelor cu rază lungă, lovind puncte nevralgice ale infrastructurii energetice rusești din regiunea Mării Baltice, în special terminalele de export de la Ust-Luga și Primorsk. Aceste atacuri urmăresc perturbarea lanțului logistic de aprovizionare a forțelor militare ruse din districtul vestic și exercitarea unei presiuni tot mai mari asupra sectorului energetic rus. Ucrainenii reușesc să lovească ținte aflate chiar și la peste 1.000 de kilometri de linia frontului. Publicația rusă care a realizat clasamentul susține că aceste atacuri ar avea loc cu posibila utilizare a teritoriului statelor baltice, iar, coroborat cu sprijinul militar masiv oferit Ucrainei, aceste state mici au ajuns pe primele poziții ale clasamentului.
Dacă în lunile anterioare România ocupa poziția a 10-a a clasamentului, loc împărțit cu mai multe state aliate, în topul aferent lunii martie țara noastră urcă pe locul 6, ceea ce înseamnă un salt de patru poziții. România împarte această poziție cu Marea Britanie, Spania, Polonia și Portugalia. Spre exemplu, Statele Unite ocupă locul 5, marcând o prăbușire în ultimul an, în condițiile în care de la începutul invaziei pe scară largă dominau clasamentul.
Redăm integral clasamentul TOP 10 publicat de ziarul rus în ceea ce privește „țările neprietenoase”:
Letonia – 90 indice punctaj
Lituania, Finlanda, Estonia – 85 indice punctaj
Germania, Franța – 75 indice punctaj
Belgia – 70 indice punctaj
Olanda, SUA – 60 indice punctaj
Marea Britanie, Spania, Polonia, Portugalia, România – 55 indice punctaj
Italia, Canada, Suedia – 50 indice punctaj
Bulgaria – 45 indice punctaj
Australia, Grecia, Danemarca, Noua Zeelandă – 40 indice punctaj
Luxemburg, Norvegia, Macedonia de Nord, Croația, Cehia – 35 indice punctaj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google