TOMIS NEWS susține inițiativa națională de strângere a unui milion de semnături pentru Unirea cu Basarabia!

Începând de vineri, 13 iulie, și constănțenii se alătură inițiativei naționale de strângere a unui milion de semnături pentru Unirea cu Basarabia. Astfel, participanții la mitingul aviatic de la Tuzla, Aeromania 2018, sunt invitați să semneze pentru proiectul unionist de modificare a Constituției. 

CITEȘTE ȘI:

Campania „Un milion de semnături pentru Unirea cu Republica Moldova” A AJUNS PE LITORAL! Simion, dezamăgit de dezinteresul clasei politice: „Sperăm că nu gustul acesta amar va rămâne la sfârșitul lui 2018”

În Municipiul Constanța voluntarii campaniei vor strânge semnături, alternativ, în cele cinci puncte autorizate: în fața Tomis Mall (strada Ștefan cel Mare), în fața City Mall (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu), în fața Auchan City (Șoseaua Mangaliei), în intersecția Bulevardul Tomis cu strada Soveja (zona Tomis 3) și în fața Cazinoului din Mamaia.

Până în prezent s-au strâns 50.000 de semnături din totalul de un milion propus, a anunțat președintele Acțiunii 2012, George Simion. Odată cu colectarea de semnături în stațiuni și cu colectarea adeziunilor din județe, numărul se așteaptă a crește exponențial.  

Amintim că o inițiativă-pilot a avut loc în vacanța de 1 mai, când peste 3.000 de semnături au fost colectate în Vama Veche. Termenul limită de strângere a semnăturilor este sfârșitul anului 2018.

Alianța pentru Centenar își propune să modifice Constituția României, în sensul adăugării unui preambul care să prevadă expres ideea reîntregirii naționale, pe modelul Constituției Republicii Federale Germane. Inițiatorii doresc punerea în acord a textului constituțional cu Declarația emisă de Parlamentul României pe data de 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara.

CITEȘTE ȘI:

Peste un milion de semnături pentru modificarea Constituției României: să cuprindă o referire explicită la Unirea cu Republica Moldova!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*