TNL Constanța, strângere de semnături la Horia în vederea „rezolvării unor probleme cu care se confruntă comunitatea”

Consilierul județean PNL, Bogdan Bola și echipa TNL Constanța, s-au aflat în acest weekend în comuna Horia, alături de consilierul local al PNL Horia, Nicolae Ioniță, pentru o acțiune de strângere de semnături în vederea rezolvării unor probleme cu care se confruntă comunitatea.

Potrivit TNL Constanța, una dintre problemele semnalate de cetățeni și care ar trebui rezolvată de autoritățile județene, privește montarea de limitatoare de viteză în dreptul grădiniței aflate pe drumul județean, reducând astfel riscul de accidente pentru cei mici. De asemenea, trecerile de pietoni de lângă această grădiniță sunt prost semnalizate și nu există noțiunea de presemnalizare, obligatorie în astfel de cazuri.

Totodată, în urma sesizărilor venite din partea localnicilor, liberalii vor solicita administratorilor drumului, ca pe raza localității Horia să fie interzis tranzitul vehiculelor de mare tonaj, pentru a prevei distrugerea locuințelor sătenilor, care se află în vecinătata drumului județean.

”Așa cum am mai spus, “campania” nu se încheie după terminarea alegerilor, așa cum nici treaba aleșilor locali nu se termină după ce au ieșit pe funcții. Stând de vorbă cu cetățeni din toată comuna, care s-au plâns că se cutremură casele când trec camioanele încărcate prin localitate, chiar dacă stau și la zeci de metri de DJ 223, este clar că este nevoie să se facă ceva. Singura excepție propusă de noi este ca autovehiculele aparținând localnicilor și societăților comerciale care activează pe raza comunei să fie exceptate de la interdicție. Oamenii au fost foarte receptivi și interesați de această inițiativă, având în vedere că am strâns peste 120 de semnături în doar câteva ore, dintr-o populație totală (și reală) de aproximativ 750 de cetățeni”, a subliniat consilierul județean PNL, Bogdan Bola.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*