Tinerii constănțeni, încurajați să iasă la vot prin proiectul „Democracy Builders”!

În contextul unui an politic foarte important pentru România, cu alegerile europarlamentare și prezidențiale în prim plan, se evidențiază nevoia în rândul tinerilor de a cunoaște și de a înțelege rolul și importanța participării lor active la viața democratică a societății. Studiile ne arată că, în ultimii ani, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani sunt principalii absenți la scrutinele europene, manifestându-și neîncrederea în partide și candidați.

Pornind de la motto-ul „Construiește-ți Europa pe care ți-o dorești! Decizia stă în mâinile tale”, Asociația Youth Vision Constanța organizează vineri, 19 aprilie, de la ora 18.00, lansarea proiectului „Democracy Builders – Tools & Skills for Participatory Democracy”. Evenimentul, care se va desfășura la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, își propune să găsească răspunsuri și soluții la o problemă cu care se confruntă din ce în ce mai multe state membre UE – lipsa participării și implicării tinerilor în procesul democratic de votare, să dezvolte dialogul cu experții în politici publice și să faciliteze înțelegerea procesului legislativ european.

CITEȘTE ȘI:

Organizatorii au pregătit și o surpiză pentru invitați – o piesă de teatru pusă în scenă de studenții din cadrul Facultății de Arte – Universitatea Ovidius, care va rezuma situația actuală a alegerilor și a implicării tinerilor în viața democratică.

În a doua parte a evenimentului, speakerii invitați vor dezbate cu tinerii cele mai arzătoare probleme ale comunității europene, ale procesului legislativ democratic, ale participării active la alegeri.

Proiectul „Democracy Builders – Tools & Skills for Participatory Democracy” este coordonat de Asociația Youth Vision Constanța, în parteneriat cu 7 țări europene – Franța, Grecia, Italia, Macedonia, Bulgaria, Portugalia și Spania. În perioada 20-28 mai, la Constanța, 24 de tineri din cele 8 țări implicate în proiect vor participa la seminarii dedicate îmbunătățirii cunoștiințelor legate de Uniunea Europeană, precum și consolidarea capacității instituționale și încurajarea participării democratice și civice a tinerilor în viața societății.

„Participanții se vor întâlni la dezbateri cu reprezentanții municipalității, deputați, senatori, candidați la europarlamentare și vor discuta despre rolul cetățeanului european, problematica neimplicării tinerilor în viața comunității și cauzele care duc la dezinteresul lor pentru procesul electoral”, au precizat reprezentanții asociației Youth Vision.

 La începutul lunii septembrie, 40 de tineri din cele 8 țări vor participa la un schimb de experiență la Strasbourg, sediul Parlamentului European, unde își vor consolida ideile și percepția asupra politicilor europene. Proiectul are o perioadă de implementare de 15 luni și se va finaliza în martie 2020.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*