Țigări netimbrate la vânzare? Poliția Locală are „remediul”: confiscare și amendă!

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, marți, în zona Eden, o persoană din municipiul Constanța, în vârstă de 53 de ani, care oferea spre vânzare tigări fără timbru accizabil.

Potrivit Poliției Locale Constanța, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta deținea în vederea comercializării nelegale 19 pachete de țigări.

„Persoana în cauză a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, în baza prevederilor art.20 lit.h din Legea 155/2010, iar după stabilirea identității, bărbatul  a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și dispusă măsura de confiscare a tigărilor. Menționăm că persoana nu se află la prima abatere de acest gen, aceasta a mai fost depistatată și sancționată contravențional de oamenii legii de încă 7 ori în cadrul unor activități similare de combatere a comerțului stradal neautorizat. Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze orice act de comerț ilicit la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea/ soluționarea celor sesizate”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*